Furnizorilor de servicii farmaceutice li se readuce la cunoştinţă respectarea tuturor obligaţiilor contractuale asumate prin contractele încheiate cu CAS Iaşi, inclusiv şi prevederile art.141 lit. a) şi ş) din Anexa 2 la HG 400/2014, în caz contrar se vor dispune măsurile prevăzute de reglementările legale în vigoare, cu finalitate chiar de reziliere a contractului încheiat cu CAS Iaşi:
Art. 141: „În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de medicamente evaluaţi au următoarele obligaţii:
    a) să se aprovizioneze continuu cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor prevăzute în listă, cu prioritate cu medicamentele al căror preţ pe unitatea terapeutică este mai mic sau egal cu preţul de referinţă - pentru medicamentele din sublistele A, B şi C - secţiunile C1 şi C3;
    ş) să elibereze medicamentele din sublistele A, B şi C - secţiunile C1 şi C3, ale căror preţuri pe unitatea terapeutică sunt mai mici sau egale cu preţul de referinţă, cu excepţia cazurilor în care medicul prescrie medicamentele pe denumire comercială sau la cererea asiguratului. În cazul în care medicamentele eliberate au preţ pe unitatea terapeutică mai mare decât preţul de referinţă, farmacia trebuie să obţină acordul informat şi în scris al asiguratului/primitorului pe prescripţie - componenta eliberare. În cazul în care medicamentele eliberate în cadrul aceleiaşi DCI au preţul de vânzare cu amănuntul mai mare decât preţul de referinţă, farmacia trebuie să obţină acordul informat şi în scris al asiguratului/primitorului pe prescripţie - componenta eliberare;