Casa de Asigurări de Sănătate Iași aduce la cunoștință faptul că începând cu data de 01 decembrie 2020 asigurații pot beneficia de investigații paraclinice pe întreg teritoriul României, în baza biletului de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate. Până la această dată aceste servicii se puteau acorda doar de către furnicorii de servicii medicale paraclinice care se aflau în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se afla în contract și medicul care a emis biletul de trimitere.

 

Furnizorii de servicii medicale paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu o casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială își au sediul lucrativ, dar și cu CASAOPSNAJ vor opta pentru a rămâne în relație contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate.

 

De asemenea, menționăm faptul că noul format al biletelor de trimitere pentru investigații paraclinice are evidențiat un camp destinat completării investigațiilor care sunt necesare pentru pacienții diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice, boli cerebrovasculare sau pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19, medicul putând recomanda în funcție de afecțiunea pe care o monitorizează.

 

Reiterăm faptul că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungita până la data de 31 decembrie 2020 se numără și biletele de trimitere pentru specialități paraclinice.

 

Totodată, menționăm că până la data de 31 decembrie 2020 pot fi utilizate atât biletele de trimitere aflate în termen de valabilitate care nu au evidențiat, cât și cele care au evidențiat faptul că sunt recomandate pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor respective.