Ultimele reglementări legislative ce vin în completarea Legii nr.46/2006 privind drepturile pacientului stipulează, în mod clar, patru categorii de persoane care au acces la datele medicale personale ale unui pacient ce se află într-o stare de imposibilitate absolută de a-şi exprima consimţământul sau în cazul în care a intervenit decesul acestuia , respectiv:
a) soţului supravieţuitor;
b) descendenţilor;
c) ascendenţilor/tutorilor;
d) rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
În vederea furnizării datelor medicale personale ale unui pacient, persoanele mențíonate anterior adresează instituției medicale în scris, solicitarea și declarația personală completând formularele prevăzute de lege. Eliberarea copiilor documentelor medicale solicitate se face de către unităţile sanitare în termen de maximum 48 de ore de la înregistrarea solicitării.
Unităţile sanitare au obligația să asigure accesul neîngrădit al pacienţilor/categoriilor de persoane menționate la datele medicale personale.
Până recent Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului prevedea o singură excepție privind comunicarea datelor confidențiale privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, și anume cea în care
pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.