Casa de Asigurări de Sănătate Iași aduce în atenție faptul că s-au înființat de către Direcția de Sănătate Publică Iași două noi centre de permanență în județul Iași: Centrul de permanență ”Herma Med Center” Belcești cu zonele arondate: Comuna Belcești, Bălțați, Balș, Cotnari și Centrul de permanență ”Transmed Expert” Podu Iloaiei cu zonele arondate: Orașul Podu Iloaiei, Comuna Românești și Comuna Erbiceni.

Astfel, de la 01 octombrie 2019, în județul Iași se află în contract un număr de nousprezece centre de permanență( față de șaptesprezece câte erau în contract în 2018), din care în municipiul Iași trei centre de permanență: Centrul de permanență Umanitas SRL în cartierul Tătărași pe strada Han Tătar. Nr.10, Bl.366, ABC, parter Centrul de permanență Hermamed Center SRL, lângă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf.Spiridon pe strada Vasile Conta, nr.9 și Centrul de permanență din cartierul Galata pe strada Anton Crihan, nr.16, bl.D12, ap.3. și patrusprezece situate în județul Iași( pe lângă cele două noi centre deschise) în localitățile: Vlădeni, Bivolari, Plugari, Ciortești, Schitu Duca, Movileni, Deleni, Focuri, Mircești, Prisecani, Pașcani, Victoria, Ciurea și Voinești.

Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanenţă sunt următoarele: asistenţă medicală în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice, trimitere către alte specialităţi în vederea internării, în cazul afecţiunilor acute şi urgenţelor medico-chirurgicale care depăşesc competenţele medicului de familie, administrarea medicației și materialelor sanitare necesare tratamentului de urgență care se asigură din trusa de urgență a centrului de permanență.

Garda se instituie în centrul de permanență, în zilele lucrătoare, între orele 15,00-8,00 și numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate.

În zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, precum și în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8,00 și durează 24 de ore.

Înființarea acestor centre de permanență are ca scop asigurarea continuității asistenței medicale în regim de gardă în zonele arondate, reprezintând una dintre soluțiile devenite necesare pentru a decongestiona Unitatile/Compartimentele de Primire a Urgențelor(UPU/CPU) ale spitalelor, unde zilnic este un afluxul de pacienți foarte mare. Recomandăm tuturor cetățenilor, indiferent de statutul de asigurat să se adreseze în caz de necesitate acestor centre de permanență.

 

BIROUL de PRESĂ