În vederea bunei implementări a sistemului cardului naţional de asigurări sociale sănătate începând cu data de 01.05.2015, vă aducem la cunoştinţă următoarele modificări legislative:

1. prin Ordinul comun MS/CNAS nr. 557/246/29.04.2015 s-a modificat punctul 13 din anexa nr. 47 la Ordinul MS/CNAS nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a HG 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 astfel:

„13. Prevederile privind acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale prin utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, sunt aplicabile de la data prevăzută la art.2 alin (2) din HG nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX „Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care asiguraţii nu pot prezenta/utiliza cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.”



2. prin Ordinul CNAS nr. 248/29.04.2015 s-a modificat alin. (10), art. 3 din capitolul I din Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul CNAS nr. 185/2015 astfel:

„(10) Prevederile privind acordarea serviciilor medicale, medicamentelor materialelor sanitare specifice precum şi a dispozitivelor medicale şi altora asemenea prin utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, sunt aplicabile de la data prevăzută la art.2 alin (2) din HG nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX „Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care asiguraţii nu pot prezenta/utiliza cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.”

Astfel, pentru a nu îngrădi accesul asiguraţilor la serviciile medicale, vă solicităm să respectaţi întocmai prevederile legale în vigoare.



Preşedinte - Director General                             
Robert DÂNCĂ