ÎN ATENŢIA PERSOANELOR JURIDICE CE SOLICITĂ PLATA INDEMNIZAŢIILOR DE CONCEDII MEDICALE

 

Având în vedere prevederile art. 3,alin.1 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv O.U.G. nr. 99/2017 :

 

„Dreptul la concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B, este condiţionat de plata contribuţiei asiguratorii pentru muncă, destinată suportării acestor indemnizaţii, reglementată prin Codul fiscal.”

 

În situaţiile în care persoana juridică solicită depunerea documentaţiei privind concediile fără a îndeplini condiţiile de eligibilitate prevăzute de legislaţia în vigoare, aceasta se va restitui solicitantului fără a fi înregistrată la Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Dovada plăţii contribuţiei asiguratorii pentru muncă se realizează în baza certificatului de atestare fiscală eliberat prin grija Serviciului Fiscal de care aparţine angajatorul.

 

Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 158/2005 cu modificările şi completările ulterioare, erau în drept să le solicite.