Comunicat de presă

 

Persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, pot beneficia de servicii medicale gratuite, în cadrul centrelor de permanență. În județul Hunedoara funcționează 5 centre de permanență care asigură continuitatea asistenței medicale primare, în regim de gardă, astfel:

 

 

Activitatea CENTRELOR DE PERMANENȚĂ se desfășoară în zilele lucrătoare începând cu ora 15.00 și până la ora 8.00 a zilei următoare. În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României programul este non stop, 24/24 ore.

 

În cadrul acestora, persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, pot beneficia de următoarele servicii medicale:

a) asistenţă medicală în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie;

b) trimitere către alte specialităţi în vederea internării, în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie;

c) administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului de permanenţă sau a cabinetului medical în cazul în care permanenţa se asigură la cabinetul medical;

d) eliberarea unei scrisori medicale, pe care pacientul o va prezenta în zilele următoare la medicul său de familie pentru informarea asupra diagnosticului și tratamentului administrat în centrul de permanență.

 

Important: Serviciile medicale se acordă gratuit, tuturor persoanelor care le solicită, indiferent de statutul de asigurat al acestora.

 

 

Biroul de presă