CASMB  aduce la cunoștința furnizorilor de servicii medicale că prin:

 

În acest context normativ şi ţinând cont de prevederile art. 259 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea asigurării continuităţii acordării asistenţei medicale, C.A.S.M.B. încheie acte adiţionale la contractele aflate în derulare pentru furnizarea de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, având ca obiect prelungirea valabilității acestora până la data de 31.03.2021, cu condiția  îndeplinirii de către furnizori a tuturor condiţiilor privind relaţiile contractuale dintre casa de asigurări de sănătate şi aceştia (documente, condiţii de eligibilitate, etc.).

 

Condiţiile acordării asistenţei medicale în baza actelor adiţionale sunt cele prevăzute în actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiţionale (H.G. nr 140/2018 cu modificările şi completările ulterioare şi Normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 140/2018, cu modificări şi completări  HG. nr. 155/2017 privind aprobarea programelor   nationale de sănătate pentru anii 2017 si 2018, cu modificările şi completările ulterioare şi Normele metodologice de aplicare a HG 155/2017, cu modificări şi completări).

 

Contractarea şi decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, pentru lunile ianuarie-martie 2021 se vor face din sumele alocate pe domeniile de asistență medicală corespunzătoare prevăzute în bugetul FNUASS pentru anul 2021.