Reamintire legată de valabilitatea

 

cardurilor naţionale de sănătate

 

           În urma întrebărilor primite din partea asiguraţilor, CAS Cluj reaminteşte că valabilitatea cardurilor naţionale de sănătate a fost prelungită de la 5 la 7 ani.

        Acest lucru înseamnă că asiguraţii pot folosi la toţi furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu CAS Cluj cardurile de sănătate încă doi ani după data înscrisă pe suprafaţa documentului, iar furnizorilor respectivi le vor fi decontate serviciile astfel prestate către asiguraţi.

            De exemplu, toate cardurile care au înscrisă data de expirare 31.01.2019 vor fi valabile până la 31.01.2021. Aceasta înseamnă că deţinătorul de card nu are nevoie de adeverinţă sau de alte modalităţi de a dovedi calitatea de asigurat  în  sistemul de asigurări sociale de sănătate.

            Totodată, calitatea de asigurat poate fi verificată şi pe site-ul CNAS, în secţiunea „Servicii” - „Verificare asigurat” sau utilizând linkul: http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html,  CAS Cluj va reveni cu informaţii lămuritoare ori de câte ori va fi necesar.