DREPTURILE ASIGURAŢILOR
( ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGII 95/2006 PRIVIND REFORMA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII )
- SĂ ALEAGĂ FURNIZORUL DE SERVICII MEDICALE, PRECUM ŞI CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE LA CARE SE ASIGURĂ, ÎN CONDIŢIILE PREVĂZUTE DE LEGEA 95/2006 SI DE CONTRACTUL-CADRU
- SĂ FIE ÎNSCRIŞI PE LISTA UNUI MEDIC DE FAMILIE PE CARE ÎL SOLICITĂ, DACĂ ÎNDEPLINESC TOATE CONDIŢIILE PREVĂZUTE DE LEGEA 95/2006, SUPORTÂND CHELTUIELILE DE TRANSPORT DACĂ OPŢIUNEA ESTE PENTRU UN MEDIC DIN ALTĂ LOCALITATE
- SĂ ÎŞI SCHIMBE MEDICUL DE FAMILIE ALES NUMAI DUPĂ EXPIRAREA A CEL PUŢIN ŞASE LUNI DE LA DATA ÎNSCRIERII PE LISTELE ACESTUIA
- SĂ BENEFICIEZE DE SERVICII MEDICALE, MEDICAMENTE, MATERIALE SANITARE ŞI DISPOZITIVE MEDICALE ÎN MOD NEDISCRIMINATORIU, ÎN CONDIŢIILE LEGII
- SĂ BENEFICIEZE DE RAMBURSAREA TUTUROR CHELTUIELILOR EFECTUATE PE PERIOADA SPITALIZĂRII CU MEDICAMENTELE, MATERIALELE SANITARE ŞI INVESTIGAŢIILE PARACLINICE LA CARE AR FI FOST ÎNDREPTĂŢIŢI FĂRĂ ONTRIBUŢIE PERSONALĂ, ÎN CONDIŢIILE IMPUSE DE CONTRACTUL-CADRU
- SĂ EFECTUEZE CONTROALE PROFILACTICE ÎN CONDIŢIILE STABILITE PRIN CONTRACTUL-CADRU
- SĂ BENEFICIEZE DE SERVICII DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ PREVENTIVĂ ŞI DE PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII, INCLUSIV PENTRU DEPISTAREA PRECOCE A BOLILOR
- SĂ BENEFICIZE DE SERVICII MEDICALE ÎN AMBULATORII ŞI ÎN SPITALE AFLATE ÎN RELAŢIE CONTRACTUALĂ CU CASELE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
- SĂ BENEFICIEZE DE SERVICII MEDICALE DE URGENŢĂ
- SĂ BENEFICIZE DE UNELE SERVICII DE ASISTENŢĂ STOMATOLOGICĂ
- SĂ BENEFICIZE DE TRATAMENT FIZIOTERAPEUTIC ŞI DE RECUPERARE
- SĂ BENEFICIEZE DE DISPOZITIVE MEDICALE
- SĂ BENEFICIEZE DE SERVICII DE ÎNGRIJIRI MEDICALE LA DOMICILIU
- SĂ LI SE GARANTEZE CONFIDENŢIALITATEA PRIVIND DATELE, ÎN SPECIAL ÎN CEEA CE PRIVEŞTE DIAGNOSTICUL ŞI TRATAMENTUL
- SĂ AIBĂ DREPTUL LA INFORMARE ÎN CAZUL TRATAMENTELOR MEDICALE
- SĂ BENEFICIEZE DE CONCEDII ŞI INDEMNIZAŢII DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE, ÎN CONDIŢIILE LEGII
OBLIGAŢIILE ASIGURAŢILOR
( ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGII 95/2006 PRIVIND REFORMA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII )
- SĂ SE ÎNSCRIE PE LISTA UNUI MEDIC DE FAMILIE
- SĂ ANUNŢE MEDICUL DE FAMILIE ORI DE CÂTE ORI APAR MODIFICĂRI ÎN STAREA LOR DE SĂNĂTATE
- SĂ SE PREZINTE LA CONTROALELE PROFILACTICE ŞI PERIODICE STABILITE PRIN CONTRACTUL-CADRU
- SĂ ANUNŢE ÎN TERMEN DE 15 ZILE MEDICUL DE FAMILIE SI CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ASUPRA MODIFICĂRILOR DATELOR LOR DE IDENTITATE SAU A MODIFICĂRILOR REFERITOARE LA INCADRAREA LOR ÎNTR-O ANUMITĂ CATEGORIE DE ASIGURAŢI
- SĂ RESPECTE CU STRICTEŢE TRATAMENTUL ŞI INDICAŢIILE MEDICULUI
- SĂ AIBĂ O CONDUITĂ CIVILIZATĂ FATĂ DE PERSONALUL MEDICO-SANITAR
- SĂ ACHITE CONTRIBUŢIA DATORATĂ FONDULUI ŞI SUMA REPREZENTÂND COPLATA, ÎN CONDIŢIILE STABILITE PRIN CONTRACTUL-CADRU
- SĂ PREZINTE FURNIZORILOR DE SERVICII MEDICALE DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE CARE ATESTĂ CALITATEA LOR DE ASIGURAT
Informații pentru Asigurați
- Ghidul asiguratului
- Cetățeni - Asigurați
- Informatii COVID-19
- Servicii medicale acordate pe perioada starii de urgenta
- Dosarul electronic de sanatate
- Cardul national de asigurari de sanatate
- Tratamentul fara interferon
- Formulare asigurați
- Programele Naționale de Sănătate curative
- Asistență medicală oferită în afara țării
- SOLVIT - Solutii la probleme legate de drepturile Dvs. europene
Informații pentru Furnizori
-
Contractare 2023 Servicii Medicale
- Contractare farmacii 2023
- Contractare asistenta medicala primara 2023
- Contractare centre de permanenta 2023
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere 2023
- Contractare ingrijiri la domiciliu 2023
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu 2023
- Contractare ambulanta si transport sanitar 2023
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii 2023
- Contractare dispozitive medicale 2023
- Contractare asistenta spitaliceasca 2023
- Contractare medicina dentara 2023
- Contractare ecografii-radiografii dentare 2023
- Contractare paraclinic laborator si radiologie 2023
- Contractare 2024 PNS Paraclinic
-
Contractare (Arhiva)
-
Contractare 2017 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ECO clinice
- Contractare ECO, EKG medicina primara
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare radiografii dentare
-
Contractare 2016 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ECO clinice
- Contractare ECO, EKG medicina primara
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare radiografii dentare
- Contractare 2017 - Programe Nationale de Sanatate
- Contractare 2016 - Programe Nationale de Sanatate
-
Contractare 2018 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii si radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare P.N.S. - Servicii medicale de radioterapie
-
Contractare 2019 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii-radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare 2019 Programe Nationale de Sanatate
-
Contractare 2021 Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii-radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
-
Contractare 2022 Servicii Medicale
- Ambulatoriu de Specialitate inclusiv Medicina Fizica si de Reabilitare
- Medicina Fizica si de Reabilitare Baze de Tratament
- Dispozitive Medicale
- Medicina Dentara – doar pentru mediu rural, in mediu urban doar pentru Dej,Gherla,Turda, Campia Turzii,Huedin
- Ambulatoriu de Specialitate pentru Specialitati Paraclinice - Radiologie si Imagistica Medicala
- Spitale
- Contractare 2022 Legea 109/2022 si Ordinul 1471/332/2022-indemnizatie cadre didactice
- Contractare Sesiune Decembrie 2022: Servicii medicale dentare si medicamente
-
Contractare 2017 - Servicii Medicale
- Card european
- Contractare 2022-2023 PNS
- Functionarii/agentii Comunitatilor Europene
- Cardul national de asigurari de sananate
- SIUI
- Concedii și indemnizații de sănătate
- Informații medicale
- Formulare furnizori
-
Furnizori de servicii medicale
- Procedura de înregistrare a certificatelor digitale
- Informații, documente și anunțuri contractare
- Medici de familie
- Ambulator de specialitate clinic
- Paraclinic
- Ambulator de recuperare, reabilitare a sănătăţii
- Îngrijiri la domiciliu
- Dispozitive medicale
- Farmacii
- Spitale
- Evaluare furnizori
- Harta interactivă a furnizorilor din regiune
- Dosarul de solicitare a evaluării furnizorilor
- Preventorii și alte tipuri de furnizori
- Programe naționale de sănătate
- Asistenta medicala dentara
- Consultatii de urgenta la domiciliu si activitati de transport sanitar neasistat
Informații pentru Angajatori
NEWSLETTER
Stai în legătură cu noi și abonează-te la newsletter pentru a afla ultimele noutăți