- Comunicat -
Modificări legislative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari
Casa de Asigurări de Sănătate Cluj aduce la cunoştinţa asiguraţilor (pensionari), medicilor prescriptori şi farmaciilor faptul că, urmare modificării art. 1, alin. (3) din HG nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă a medicamentelor, publicat în MO, Partea I, nr. 123 din 27 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01.09.2020, beneficiarii programului anterior menţionat sunt „pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.299 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoate denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B din HG nr. 720/2008 republicată”.
Măsura vine în sprijinul pensionarilor, pragul de pensie până la care aceştia pot beneficia de prevederile Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă a medicamentelor fiind astfel majorat (începând cu data de 01.09.2020) de la 1.139 lei/lună la 1.299 lei/lună.
În cuprinsul Anexei 2 la HG nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în cuprinsul art. 2, alin. (2) din HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corenspunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, sintagma ”venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.139 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri” se înlocuieşte cu sintagma ”venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.299 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri”.
Informații pentru Asigurați
- Servicii medicale acordate pe perioada starii de urgenta
- Dosarul electronic de sanatate
- Ghidul asiguratului
- Cetățeni - Asigurați
- Informatii COVID-19
- Cardul national de asigurari de sanatate
- Tratamentul fara interferon
- Formulare asigurați
- Programele Naționale de Sănătate curative
- Asistență medicală oferită în afara țării
- SOLVIT - Solutii la probleme legate de drepturile Dvs. europene
Informații pentru Furnizori
- Contractare 2022-2023 PNS
- Functionarii/agentii Comunitatilor Europene
-
Contractare 2023 Servicii Medicale
- Contractare farmacii 2023
- Contractare asistenta medicala primara 2023
- Contractare centre de permanenta 2023
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere 2023
- Contractare ingrijiri la domiciliu 2023
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu 2023
- Contractare ambulanta si transport sanitar 2023
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii 2023
- Contractare dispozitive medicale 2023
- Contractare asistenta spitaliceasca 2023
- Contractare medicina dentara 2023
- Contractare ecografii-radiografii dentare 2023
- Contractare paraclinic laborator si radiologie 2023
- Contractare 2024 PNS Paraclinic
-
Contractare (Arhiva)
-
Contractare 2017 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ECO clinice
- Contractare ECO, EKG medicina primara
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare radiografii dentare
-
Contractare 2016 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ECO clinice
- Contractare ECO, EKG medicina primara
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare radiografii dentare
- Contractare 2017 - Programe Nationale de Sanatate
- Contractare 2016 - Programe Nationale de Sanatate
-
Contractare 2018 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii si radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare P.N.S. - Servicii medicale de radioterapie
-
Contractare 2019 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii-radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare 2019 Programe Nationale de Sanatate
-
Contractare 2021 Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii-radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
-
Contractare 2022 Servicii Medicale
- Ambulatoriu de Specialitate inclusiv Medicina Fizica si de Reabilitare
- Medicina Fizica si de Reabilitare Baze de Tratament
- Dispozitive Medicale
- Medicina Dentara – doar pentru mediu rural, in mediu urban doar pentru Dej,Gherla,Turda, Campia Turzii,Huedin
- Ambulatoriu de Specialitate pentru Specialitati Paraclinice - Radiologie si Imagistica Medicala
- Spitale
- Contractare 2022 Legea 109/2022 si Ordinul 1471/332/2022-indemnizatie cadre didactice
- Contractare Sesiune Decembrie 2022: Servicii medicale dentare si medicamente
-
Contractare 2017 - Servicii Medicale
- Card european
- Cardul national de asigurari de sananate
- SIUI
- Concedii și indemnizații de sănătate
- Informații medicale
- Formulare furnizori
-
Furnizori de servicii medicale
- Procedura de înregistrare a certificatelor digitale
- Informații, documente și anunțuri contractare
- Medici de familie
- Ambulator de specialitate clinic
- Paraclinic
- Ambulator de recuperare, reabilitare a sănătăţii
- Îngrijiri la domiciliu
- Dispozitive medicale
- Farmacii
- Spitale
- Evaluare furnizori
- Harta interactivă a furnizorilor din regiune
- Dosarul de solicitare a evaluării furnizorilor
- Preventorii și alte tipuri de furnizori
- Programe naționale de sănătate
- Asistenta medicala dentara
- Consultatii de urgenta la domiciliu si activitati de transport sanitar neasistat
Informații pentru Angajatori
NEWSLETTER
Stai în legătură cu noi și abonează-te la newsletter pentru a afla ultimele noutăți