De astăzi, la Casa Națională de Asigurări de Sănătate va funcționa Comisia pentru Dialog Permanent cu Pacienții, un forum de colaborare permanentă între CNAS și asociațiile de pacienți din România.
„Orice decizie pe care CNAS o ia și orice acțiune pe care o întreprinde trebuie să fie în interesul pacienților. Pentru a avea o imagine cât mai clară despre nevoile și interesele pacienților din România, este nevoie de un dialog onest, transparent și constructiv. De astăzi, acest lucru se va realiza permanent, în mod oficial, prin constituirea acestui parteneriat instituțional la care sunt invitate să fie parte toate organizațiile și asociațiile constituite în mod legal, care reprezintă interesele pacienților din România.
Ne vom asigura că toate deciziile luate de comun acord în urma acestui dialog deschis vor fi puse în aplicare”, a declarat dr. Andrei Baciu, președintele CNAS.
Astăzi am avut prima întâlnire în care am pus bazele acestui parteneriat, la care au participat peste 50 de asociații ale pacienților. Noi am identificat, până acum, peste 200 de astfel de organizații. Toate asociațiile constituite legal care reprezintă interesele pacienților și care doresc să intre în acest parteneriat instituțional și nu au primit un e-mail de la noi, sunt rugate să ne scrie la dialogpacienti@casan.ro.
Doar lucrând împreună putem să construim un sistem de sănătate mai bun, cât mai aproape de standardele europene.
august 24, 2023
Informații pentru Asigurați
- Servicii medicale acordate pe perioada starii de urgenta
- Dosarul electronic de sanatate
- Ghidul asiguratului
- Cetățeni - Asigurați
- Informatii COVID-19
- Cardul national de asigurari de sanatate
- Tratamentul fara interferon
- Formulare asigurați
- Programele Naționale de Sănătate curative
- Asistență medicală oferită în afara țării
- SOLVIT - Solutii la probleme legate de drepturile Dvs. europene
Informații pentru Furnizori
- Contractare 2022-2023 PNS
- Functionarii/agentii Comunitatilor Europene
-
Contractare 2023 Servicii Medicale
- Contractare farmacii 2023
- Contractare asistenta medicala primara 2023
- Contractare centre de permanenta 2023
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere 2023
- Contractare ingrijiri la domiciliu 2023
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu 2023
- Contractare ambulanta si transport sanitar 2023
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii 2023
- Contractare dispozitive medicale 2023
- Contractare asistenta spitaliceasca 2023
- Contractare medicina dentara 2023
- Contractare ecografii-radiografii dentare 2023
- Contractare paraclinic laborator si radiologie 2023
- Contractare 2024 PNS Paraclinic
-
Contractare (Arhiva)
-
Contractare 2017 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ECO clinice
- Contractare ECO, EKG medicina primara
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare radiografii dentare
-
Contractare 2016 - Servicii Medicale

- Contractare 2017 - Programe Nationale de Sanatate
- Contractare 2016 - Programe Nationale de Sanatate
-
Contractare 2018 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii si radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare P.N.S. - Servicii medicale de radioterapie
-
Contractare 2019 - Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii-radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
- Contractare 2019 Programe Nationale de Sanatate
-
Contractare 2021 Servicii Medicale
- Contractare farmacii
- Contractare asistenta medicala primara
- Contractare centre de permanenta
- Contractare conventii pt. bilete de trimitere
- Contractare ingrijiri la domiciliu
- Contractare asistenta de specialitate in ambulatoriu
- Contractare ambulanta si transport sanitar
- Contractare recuperare si reabilitare a sanatatii
- Contractare dispozitive medicale
- Contractare asistenta spitaliceasca
- Contractare medicina dentara
- Contractare ecografii-radiografii dentare
- Contractare paraclinic laborator si radiologie
-
Contractare 2022 Servicii Medicale
- Ambulatoriu de Specialitate inclusiv Medicina Fizica si de Reabilitare
- Medicina Fizica si de Reabilitare Baze de Tratament
- Dispozitive Medicale
- Medicina Dentara – doar pentru mediu rural, in mediu urban doar pentru Dej,Gherla,Turda, Campia Turzii,Huedin
- Ambulatoriu de Specialitate pentru Specialitati Paraclinice - Radiologie si Imagistica Medicala
- Spitale
- Contractare 2022 Legea 109/2022 si Ordinul 1471/332/2022-indemnizatie cadre didactice
- Contractare Sesiune Decembrie 2022: Servicii medicale dentare si medicamente
-
Contractare 2017 - Servicii Medicale
- Card european
- Cardul national de asigurari de sananate
- SIUI
- Concedii și indemnizații de sănătate
- Informații medicale
- Formulare furnizori
-
Furnizori de servicii medicale
- Procedura de înregistrare a certificatelor digitale
- Informații, documente și anunțuri contractare
- Medici de familie
- Ambulator de specialitate clinic
- Paraclinic
- Ambulator de recuperare, reabilitare a sănătăţii
- Îngrijiri la domiciliu
- Dispozitive medicale
- Farmacii
- Spitale
- Evaluare furnizori
- Harta interactivă a furnizorilor din regiune
- Dosarul de solicitare a evaluării furnizorilor
- Preventorii și alte tipuri de furnizori
- Programe naționale de sănătate
- Asistenta medicala dentara
- Consultatii de urgenta la domiciliu si activitati de transport sanitar neasistat
Informații pentru Angajatori
NEWSLETTER
Stai în legătură cu noi și abonează-te la newsletter pentru a afla ultimele noutăți