Pentru evitarea disfuncționalităților de prescriere, vă audcem la cunoștință următoarele:
     
     
     La data de 30. 04. 2021 și-a încetat valabilitatea contractul cost volum pe aria terapeutică oncologie – pentru medicamentul (DCI) NIVOLUMAB (OPDIVO) pentru indicațiile:
     
     a) Monoterapie pentru tratamentul melanomului avansat (nerezecabil sau metastadic) la pacienții adulți;
     
     b) Monoterapie pentru tratamentul adjuvant al melanomului extins la ganglionii limfatici sau metastazat, la adulții la care s-a efectuat rezecția completă.
     
     Până la reluarea și finalizarea procesului de negociere și încheiere a unui nou contract cost-volum pe indicațiile mai sus menționate, vor beneficia de tratament, în conformitate cu prevederile contractuale, ale protocolului specific aprobat prin Ordinul MS/ CNAS nr. 1301/ 500/ 2008, cu modificările și completările ulterioare, și în bza formularului specific aprobat prin Ordinul CNAS nr. 141/ 2017, cu modificările și completările ulterioare, transmis și confirmat în PIAS, doar pacienții deja incluși în tratament până la data de 30. 04. 2021, inclusiv.
     
     Pentru pacienții diagnosticați după data de 30. 04. 2021, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate conform legii, pentru inițierea tratamentului cu Nivolumabum pentru indicațiile ”Monoterapie pentru tratamentul melanomului avansat (nerezecabil sau metastadic) la pacienții adulți sau Monoterapie pentru tratementul adjuvant al melanomului extins la ganglionii limfatici sau metastazat, la adulții la care s-a efectuat rezecția completă”, includerea în tratamentul cu DCI Nivolumabum se va realiza numai după intrarea în vigoare a unui nou contract cost-volum.

 

Fișiere atașate

20210506_Nivolumabum.pdf