Va aducem la cunoştinţă faptul că prin Ordinul ministerului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1032/564/2015 a fost modificat punctul 13 din anexa nr. 47 la Ordinul ministerului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015.

 

Prevederile privind acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale prin utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale sunt aplicabile de la data de 1 mai 2015, cu excepţia situaţiilor în care asiguraţii execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi cei care se află în executarea măsurilor prevăzute  de art. 109 şi 110 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Pentru persoanele cu tulburări psihice, prevăzute de Legea nr. 487/2002 privind sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, republicată, care au desemnat reprezentant legal de către autorităţile competente potrivit legislaţiei în vigoare, acordarea de către furnizori a serviciilor medicale se face prin utilizarea cardului naţional de sănătate al reprezentantului legal. Acesta are obligaţia de a prezenta documentul prin care a fost desemnat reprezentant legal, în vederea înregistrării de către furnizori a acestui document în evidenţele proprii.