COMUNICAT

PRIVIND ANULAREA CONTRIBUŢIEI DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE AFERENTĂ PERIOADEI 1.01.2012-31.01.2015

 

Anularea CASS se va face din oficiu de catre ANAF

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se anulează începand cu 1 ianuarie 2012 pana pe 31 ianuarie 2015 (data intrării în vigoare a O.G.nr.4/2015) pentru următoarele categorii de contribuabili:

copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi, daca nu realizeaza alte venituri.

- tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit  din sistemul de protecţie a copilului daca nu realizeaza alte venituri.

soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii şi care se  aflau în întreţinerea unei persoane asigurate, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară;

persoanele persecutate politic de fostul regim comunist precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările şi completările ulterioare, magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice beneficiari in baza Legii nr. 51/1993 cu modificările ulterioare, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive entice beneficiari in baza  Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare,veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, beneficiari in baza Legea nr. 44/1994 cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, beneficiari in baza Legii nr. 309/2002  cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ce au realizat venituri doar in baza acestor legi.

 

persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dacă nu au realizat alte venituri;

bolnavii cu afectiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sanatatii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu au realizat alte venituri;

femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat alte venituri  sau au avut venituri sub salariul de baza minim brut pe ţară.

In situatia in care persoanele enumerate mai sus realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri, nu se anulează contributia;

 

Cei care au platit deja contributia, vor putea solicita restituirea CASS astfel:

 

Conform Legii nr. 225/2015, persoanele fizice care beneficiau de calitatea de asigurat fără plata CASS şi au efectuat plata acestei contributii ca urmare a deciziilor de impunere emise şi comunicate de ANAF vor avea dreptul la restituirea sumelor achitate.

Restituirea se va face potrivit art. 117 din Codul de procedură fiscală, care stabileşte şi regulile pentru restituirea sumelor platite către stat.

Potrivit acestui articol, restituirea se face la cerere.

Cererea insotita de documente justificative (din care sa rezulte calitatea de beneficiar in baza legii speciale)  se va depune la Registratura CAS Galati.