In atenția angajatorilor

 

 

 

Urmare a multiplelor adrese transmise Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin care se solicită asigurarea fondurilor necesare pentru plata sumelor reprezentând indemnizații de asigurări de sănătate suportate din FNUASS, CNAS ne-a comunicat următoarele:

„In vederea asigurării continuității decontării obligațiilor de plată către angajatori, potrivit legii, și pentru evitarea situațiilor în care persoanele fizice care sunt asigurate facultativ pentru concedii medicale și indemnizații le-ar fi îngrădit dreptul la indemnizații, CNAS a întreprins demersuri către Ministerul Finanțelor Publice prin care a cerut suplimentarea fondurilor titlului IX „Asistență Socială” necesare până la sfârșitul anului 2019. Totodată Ministerul Finanțelor Publice a fost înștiințat de faptul că, prevederea aprobată pentru anul 2019 pentru plata decontării obligațiilor de plată reprezentând concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, este în prezent utilizată în totalitate.

Ministerul Finanțelor Publice a dat curs solicitărilor CNAS, iar în răspunsul formulat, se precizează că „ solicitarea de suplimentare a cheltuielilor bugetului FNUASS va putea fi analizată cu ocazia elaborării lucrărilor privind a doua rectificare bugetară pe anul 2019, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor art 6 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare,  elaborate până cel mai târziu la data de 30 noiembrie,  cu respectarea regulilor și a condițiilor prevăzute în Legea responsabilității fiscal-bugetare , nr 69/2010 republicată.

 

 

 

 

 

                                                          

 

                                         Conducerea CAS Bihor