COMUNICAT

 

ÎN ATENŢIA ASIGURATILOR BENEFICIARI DE APROBARI PENTRU DISPOZITIVE MEDICALE DESTINATE RECUPERĂRII UNOR DEFICIENŢE ORGANICE SAU FUNCŢIONALE IN AMBULATORIU

 

 

 

 

Dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu se acordă, în baza unei prescripţii medicale eliberata de medicul de specialitate aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate,

- Pentru obţinerea dispozitivului medical, asiguratul, unul din membrii de familie (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică), o persoană împuternicită legal în acest sens de acesta - prin procură notarială sau reprezentantul legal al asiguratului depune o cerere la casa de asigurări de sănătate în evidenţele căreia se află asiguratul beneficiar al dispozitivului, actul de identitate (în copie), codul numeric personal - prescripţia medicală pentru dispozitivul medical, declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că deficienţa organică sau funcţională nu a apărut în urma unei boli profesionale, a unui accident de muncă sau sportiv,

            Asiguratul beneficiar al unei decizii emise de CAS,pentru a putea obţine dispozitivul solicitat,trebuie sa se adreseze în termenul de 30 de zile de valabilitate al deciziei unui furnizor din lista furnizorilor aflati in relatie contractuala cu CAS aflata pe verso la decizie.

CAS decontează furnizorului la care s-a adresat asiguratul contravaloarea dispozitivului medical in baza deciziei emise la pretul de referinta stipulat in decizie.

CAS nu deconteaza ulterior dispozitive deja achizitionate de la furnizor.

 

           

CONDUCEREA C.A.S.BIHOR