1. Organizaţia şi conducerea

Casa de Asigurări de Sănătate Harghita, este o instituţie publică, de interes local, cu personalitate juridică, fără scop lucrativ, cu buget propriu, în subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, exercitând atribuţiile conferite de lege şi de statutul propriu prin aplicarea şi respectarea politicii şi strategiei stabilite pentru sistemul de asigurări sociale de sănătate la nivelul judeţului Harghita.

 

Casa de Asigurări de Sănătate Harghita participă la administrarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate conform reglementărilor transmise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu respectarea actelor normative privind organizarea şi funcţionarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare a sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.

 

Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Harghita este asigurată de către Consiliul de Administraţie, constituit în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, de Preşedintele – Director General, respectiv de către directorii executivi ai Direcţiei Economică, Direcţiei Relaţii Contractuale şi Medicul Şef.

 

Casa de Asigurări de Sănătate Harghita aplică politica şi strategia generală a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în cadrul sistemului de asigurări de sănătate în raza judeţului Harghita.

 

Casa de Asigurări de Sănătate Harghita este înregistrată la ANSPDCP ca operator de date cu caracter personal.

 

  1. Domeniul de activitate

Casa de Asigurări de Sănătate Harghita participă la administrarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate împreună cu Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate, având la bază principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.

 

Principalele direcţii de activitate:

- asigurarea finanţării pachetului de servicii medicale de bază prin negocierea, contractarea şi decontarea serviciilor medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile legislaţiei în vigoare în vederea ocrotirii şi promovării sănătăţii populaţiei judeţului Harghita;

- asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;

- asigurarea unei gestiuni financiare eficiente a fondurilor publice.