Conferinţă de presă găzduită de Casa de Asigurări de Sănătate Mureş

 

 

„Cardul naţional de sănătate, proiect de utilitate publică prin care se va aduce mai multă lumină în sistem”

Ec. Rodica BIRO – Director Relaţii Contractuale C.A.S. Mureş

 

            În cadrul campaniei de informare a cetăţenilor cu privire la derularea proiectului naţional Cardul Naţional de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate Mureş a organizat luni, 16 martie 2015, cu începere de la ora 10.00, conferinţa de presă având ca temă distribuirea şi utilizarea cardurilor naţionale de sănătate către asiguraţi.

            Datorită rolului deosebit de important al mass-media în comunicarea cu cetăţenii, precum şi datorită interesului de care se bucură pe plan naţional proiectul cardului naţional, la nivelul tuturor judeţelor au fost orgranizate conferinţe de presă în colaborare cu direcţiile de sănătate publică.

            Conferinţa de presă a fost condusă de ec. Rodica BIRO – Director Relaţii Contractuale al C.A.S. Mureş. Din partea Direcţiei de Sănătate Publică a participat dr. LAKATOS Izabella, consilier superior în cadrul Compartimentului asistenţă medicală şi programe.

În cadrul prezentării tematicii, Directorul Relaţii Contractuale a reiterat faptul că, începând cu 1 mai, cardul naţional va fi unicul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale şi farmaceutice. Prin intermediul cardului naţional se va face dovada calităţii de asigurat şi va fi asigurată totodată transparentizarea şi eficientizarea modului în care sunt cheltuiţi banii în sistem. În consecinţă, cardul naţional va asigura un control foarte bun al utilizării fondurilor din sănătate; în acelaşi timp el certifică prezenţa pacientului la furnizorul de servicii medicale. Astfel, vor fi decontate doar serviciile reale de care a beneficiat asiguratul.  

Cardul naţional va constiui codul de acces la Dosarul Electronic de Sănătate şi nu este echivalentul acestuia. 

Deşi 1 mai 2015 este data la care începe utilizarea cardului naţional pentru validarea serviciilor medicale şi farmaceutice de care a beneficiat asiguratul, nu toţi asiguraţii vor fi intrat în posesia cardului propriu până la această dată. Pentru aceştia, validarea serviciilor se va realiza pe baza unei adeverinţe de asigurat eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate. Deci, accesul asiguraţilor la servicii medicale nu va fi blocat, ci le vor fi puse la dispoziţie adeverinţe de asigurat.

Asiguraţii sunt rugaţi să utilizeze cardul naţional atunci când beneficiază de servicii medicale sau farmaceutice, iar furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice să contribuie la demersul de transparentizare şi eficientizare a utilizării fondurilor în sistem.

Informaţii pentru asiguraţii

Asiguraţii trebuie să fie bine informaţi în ceea ce priveşte drepturile lor în acordarea de servicii medicale. Pot intra în posesia unui card naţional persoanele care au calitatea de asigurat şi au împlinit vârsta de 18 ani.

Cardul naţional nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale; după validarea serviciului de care a beneficiat, asiguratul îşi va lua cardul spre păstrare deoarece va avea nevoie de acesta pe tot traseul parcurs până la finalizarea actului medical.

Pentru prima emitere a cardului naţional, acesta nu are costuri pentru asiguraţii; sunt, de asemenea, gratuite cardurile inscripţionate greşit sau nefuncţionale. Acestea se vor obţine în urma depunerii unei cereri la C.A.S. Mureş.

Cardul naţional comportă costuri pentru asiguraţii care au pierdut sau deteriorat cardul primit ori şi-au schimbat datele de identificare.

Costul de producţie (suportat de Ministerul Sănătăţii) este de 2,2 EURO + TVA/card; costul de distribuire (suportat din F.N.U.A.S.S.) este de 2,74 LEI + TVA/card.

Codul PIN 000 este cod PIN de transport, care, în momentul activării, este înlocuit cu codul ales de asigurat şi care ar fi recomandabil să fie uşor de reţinut şi cunoscut doar de posesorul cardului. (sau de împuternicit, pentru persoanele nedeplasabile). Codul PIN va fi introdus de fiecare dată când asiguratul a beneficiat de servicii medicale sau farmaceutice. Schimbarea codului PIN de transport reprezintă şi activarea cardului. La introducerea de cinci ori consecutiv a unui cod PIN greşit, cardul se blochează, caz în care asiguratul este nevoit să sune la centrul de asistenţă al C.N.A.S. pentru deblocare. Noul cod PIN va fi atribuit doar în cazul în care asiguratul este posesorul cardului, adică poate furniza centrului de asistenţă datele de identificare corecte ale posesorului cardului.

Activarea cardului este posibilă la prezentarea asiguratului la un furnizor de servicii medicale: medic de familie sau specialist (nu furnizor de servicii farmaceutice sau dispozitive medicale).

Ce conţine cardul naţional?

Cardul naţional nu conţine date medicale, ci doar datele de identificare ale asiguratului în sistem: numele şi prenumele asiguratului, data naşterii, codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate (CID), termenul de valabilitate al cardului, şi anume 5 ani.

La cererea asiguratului, medicul poate inscripţiona şi datele medicale ale asiguratului. 

Acordul privind donarea de organe se realizează în baza legislaţiei în vigoare care prevede declaraţia notarială şi înregistrarea ei la registrul donatorilor

Adeverinţa de înlocuire a cardului naţional de sănătate

Vor intra în posesia unei asemenea adeverinţe de înlocuire a cardului naţional de sănătate cetăţenii care fie nu au intrat încă în posesia cardului propriu, fie au refuzat cardul. Valabilitatea unei adeverinţe înlocuitoare este de 3 luni.      

Date statistice:

La nivel naţional: până în prezent au fost distribuite 12,7 milioane de carduri, activate 3,5 milioane de carduri prin servicii poştale, iar circa 600.000 de carduri vor fi distribuite prin casele de asigurări de sănătate sau de către medicii de familie.     

            La nivelul judeţului Mureş:

Total carduri tipărite:                                                                                        400.449

Total carduri distribuite de Compania Naţională Poşta Română 

până la 31.12.2014:                                                                                          379.178

Total carduri returnate de Compania Naţională Poşta Română  

până la 31.12.2014:                                                                                            18.435

în data de 12.03.2015:                                                                                               21

 

Total carduri ridicate de titulari de la C.A.S. Mureş:                             

până la data de 12.03.2015:                                                                                1.610

Total carduri predate medicilor de familie până la 12.03.2015:  

(73 medici de familie)                                                                                           3.402

Număr asiguraţi care au refuzat cardul:                                                                  68

din care:          

de la C.N. Poşta Română:                                                                          50

returnate C.A.S. Mureş:                                                                             18

Total carduri activate:                                                                                       37.597

 

Reamintim medicilor de familie că suntem parteneri în punerea la dispoziţie a unor servicii medicale civilizate către asiguraţi, drept pentru care este deosebit de important ca, din respect pentru pacienţi, respectiv pentru asiguraţi, medicii sunt aşteptaţi la sediul C.A.S. Mureş să ridice cardurile pacienţilor aflaţi pe propria listă. Pentru ca timpii de aşteptare să fie minimi, este recomandat un anunţ telefonic sau un e-mail prealabil, de preferat în preziua ridicării cardurilor, pentru a pregăti borderourile şi cutiile cu carduri.   

Cardul naţional este un proiect naţional ale căror rezultate nu vor întârzia să apară. Cetăţenii sunt beneficiarii unui sistem care în curând va avea disponibile fonduri mai consistente, rezultate din economiile realizate prin decontarea numai a serviciilor prestate.

„Cardul naţional va fi instrumentul prin care vor fi validate doar serviciile prestate, evitându-se astfel „acordarea” de servicii medicale fără ca pacientul să fi beneficiat în realitate de acestea. Prin intermediul cardului se va aduce mai multă lumină în sistem”.

 

Purtătorul de cuvânt al C.A.S. Mureş,

Alina Aurora ALDEA

Galerie Foto