Până la apariția Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, sistemul de ocrotire a sănătății a fost coordonat în mod centralizat de către Ministerul Sănătății prin cele 41 de direcții sanitare județene și direcția sanitară a municipiului București, constituit dintr-o rețea de spitale, policlinici, dispensare și alte unități sanitare. În plus, existau și un număr de spitale, institute și centre naționale de înaltă specializare direct subordonate Ministerului Sănătății, precum și rețele medicale paralele, în subordinea Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Serviciului Român de Informații, care furnizau servicii medicale și răspundeau de ocrotirea sănătății pentru o anumită categorie de populație.

            În perioada 1990-1998, s-a utilizat un sistem dualist de tipul finanțare de la bugetul de stat/finanțare complementară – fond special de sănătate (O.G. nr. 22/1992), precum și finanțare externă – împrumuturi de la Banca Mondială (Legea nr. 79/1991), fonduri Phare și donații.

          Începutul reformei sanitare a presupus reorganizarea serviciilor de sănătate și a sistemului de finanțare a serviciilor de sănătate.

            Principiile de organizare ale sistemului sanitar s-au îmbunătățit simțitor prin acces gratuit la serviciile medicale, asistența medicală cu plată, acoperire națională, transferul responsabilităților – Direcțiile Sanitare Județene, Colegiul Medicilor din România, alegerea liberă a medicului, apariția noțiunii de «medic de familie» și apariția sectorului privat.

          În iulie 1997, a fost adoptată de Parlamentul României și promulgată de Președintele țării Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate – Legea nr. 145/1997. Aceasta a urmărit modelul de asigurări tip Bismark, cu asigurare de sănătate obligatorie, bazat pe principiul solidarității și funcționând în cadrul unui sistem descentralizat. Ea a intrat în vigoare, cu toate prevederile, începând cu 1 ianuarie 1999 dar a existat o perioadă de tranziție în anul 1998 în care Direcțiile Sanitare Județene și Ministerul Sănătății au administrat fondurile de asigurare. În consecință, de la 1 ianuarie 1999, conform legii au funcționat și casele de asigurări ca instituții publice autonome.

          În iulie 1997, a fost adoptata de Parlamentul Romaniei şi promulgata de Presedintele tarii Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate - Legea nr. 145/1997. Aceasta a urmarit modelul de asigurări tip Bismark, cu asigurare de sanatate obligatorie, bazat pe principiul solidaritatii şi functionand în cadrul unui sistem descentralizat. Ea a intrat în vigoare, cu toate prevederile, incepand cu 1 ianuarie 1999 dar a existat o perioada de tranzitie în anul 1998 în care Directiile Sanitare Judetene şi Ministerul Sănătaţii au administrat fondurile de asigurare. În consecinta, de la 1 ianuarie 1999, conform legii au functionat şi casele de asigurări ca institutii publice autonome, conduse de reprezentantii asiguratilor şi patronatului prin consiliile de administratie, deci şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

          Implementarea sistemului de asigurări de sanatate şi organizarea CNAS şi a institutiilor sale teritoriale.

          Legea nr. 145/2002 a asigurărilor sociale de sanatate, primul act normativ care a introdus principiile asigurărilor sociale de sanatate, a venit cu caracteristici noi şi democrate (cuprindere obligatorie a populatiei intr-un sistem unitar de protectie sociala, alegerea libera a medicului, unitatii sanitare şi a casei de asigurări de sanatate, acordare pachet definit de servicii medicale - reglementate prin Contractul-cadru, finantare prin contributii şi subventii de stat, echilibru financiar, functionare descentralizata, solidaritate şi subsidiaritate în colectarea şi utilizarea fondurilor, echitate, accesibilitate în acordarea serviciilor medicale).

În perioada 1997 - 2001, Legea asigurărilor sociale de sanatate nr. 145/1997 a fost modificata succesiv prin O.U.G. nr. 30/1998, OUG nr. 72/1998, O.U.G. nr. 180/2000.

          Incepand cu data de 20 noiembrie 2002 (data aparitiei în Monitorul Oficial), Legea asigurărilor sociale de sanatate nr.145/1997 a fost abrogata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 - privind organizarea şi functionarea sistemului de asigurări sociale de sanatate (art. 108).

          Din luna 17 noiembrie 2005 s-a publicat Ordonanta de urgenta Nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizatiile de asigurări sociale de sanatate, astfel ca CNAS a preluat, de la 01.01.2006, o atributie de care ani de zile a apartinul Casei Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale. Aparitia Ordinului Nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizatiile de asigurări sociale de sanatate este pasul logic care a urmat.Incepand cu anul 2006 sistemul de asigurări de sanatate se pregateste pentru schimbari substantiale, prin aprobarea de catre Parlamentul Romaniei a pachetului de legi privind reforma în domeniul sanitar, Legea nr. 95/2006.