Informăm asigurații CAS Neamț și furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu CAS Neamț cu privire la faptul că, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.622 din 14.04.2020 a fost modificat și completat Ordinul M.S. nr.414 / 2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei.

                 Astfel, au fost clarificate reglementările referitoare la modul în care persoanele aflate în carantină instituționalizată, carantină la domiciliu sau izolare la domiciliu pot obține certificatele de concedii medicale pentru perioada în care s-au aflat într-una dintre situațiile sus-menționate, după cum urmează:

                 Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia ca, la ieşirea din carantină, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situaţie un aviz epidemiologic de ieşire din carantină, care se poate transmite și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

        Asiguraţii cărora li se aplică măsura de carantinare beneficiază de concediu şi indemnizaţie de carantină pentru perioada stabilită prin documentul eliberat de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe care îl vor transmite medicului de familie pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

                Persoanele izolate la domiciliu, pentru a beneficia de concediu și indemnizație de carantină, vor completa și vor transmite doar medicului de familie, pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, o declarație pe proprie răspundere, conform modelului prevăzut în Anexa nr.2 la Ordinul M.S. nr. 622 /14.04.2020 (pe care îl atașăm la prezenta Informare). În acest caz nu se va mai elibera aviz epidemiologic sau orice alt document justificativ de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

                Medicii de familie pot transmite certificatele de concediu medical către asiguraţi pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

               Atenționăm populația că nerespectarea măsurilor de carantină, respectiv de izolare la domiciliu, precum și furnizarea de informații false autorităților se sancționează conform legilor în vigoare.

 

Fișiere atașate

4706_anunt_site_precizari_cm_iesire_carantina.pdf