1. pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi un document valabil din care să rezulte că au calitatea de elev sau student, avizat de instituţia de învăţământ; pentru absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dovada calităţii de asigurat se face cu un document valabil din care să rezulte că au absolvit studiile liceale;

2. pentru tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din sistemul de protecţie a copilului: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documentul care atestă că au fost incluşi într-un sistem de protecţie a copilului, un document eliberat de primăria din localitatea de domiciliu prin care să ateste că nu beneficiază de ajutor social în condiţiile legii;

3. pentru soţul, soţia şi părinţii aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate (coasigurați): act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documente care să ateste relaţia de rudenie sau căsătoria cu persoana asigurată, declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează venituri proprii, precum şi o declaraţie pe propria răspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declară că are în întreţinere persoana respectivă;

4. pentru beneficiarii ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945 - 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documente doveditoare că se încadrează în una dintre categoriile de beneficiari ai acestor legi;

5. pentru persoanele cu handicap: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi certificatul care atestă încadrarea într-un grad de handicap, original şi copie;

6. pentru bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi adeverinţă medicală eliberată de medicul curant sau de medicul coordonator al programului de sănătate;

7. pentru femeile însărcinate sau lăuze: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, adeverinţă medicală, precum şi certificatul de naştere al copilului - pentru lăuze;

8. pentru persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concediu pentru creşterea copilului potrivit prevederilor art. 2 şi 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi decizia emisă de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti;

9. pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, decizia şi/sau adeverinţa eliberate/eliberată de instituţiile care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj sau cuponul mandatului poştal de achitare a drepturilor, talonul de plată prin cont deschis la o unitate bancară din luna anterioară;

10. pentru persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi adeverinţa eliberată de primăria localităţii de domiciliu, din care să rezulte că acestea se încadrează în categoria persoanelor care au dreptul la ajutor social, în condiţiile legii;

11. pentru persoanele care au calitatea de pensionari: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, cuponul mandatului poştal de achitare a drepturilor, talonul de plată prin cont curent personal deschis la o unitate bancară, din luna anterioară, sau decizia de pensionare, după caz, pentru situaţia în care nu s-a realizat plata pensiei. În cazul pierderii acestor documente sau până la dobândirea lor, calitatea de pensionar poate fi dovedită cu o adeverinţă eliberată de instituţia plătitoare a pensiei;

12. pentru persoanele asigurate care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora, asupra cărora se datorează contribuţia potrivit Codului fiscal: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa de salariat eliberată de angajator, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la normele metodologice reglementate de Ordinul nr. 1549/2018, cu modificările și completările ulterioare;

13. pentru persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) - h), precum şi în cazul celor prevăzute la art. 180 din Codul fiscal (persoanele cu venituri pentru care au obligația să depună declarația unică la ANAF, precum și cele fără venituri care depun declarația unică pentru a dobândi calitatea de asigurat): actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi dovada că au depus Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, cu opțiunea de solicitare a plății contribuției la fondul de sănătate pentru anul curent.