DIRECTOR GENERAL CAS NEAMȚ

RAPORT DE ACTIVITATE

la data de 31. 12. 2023

 

Casa de Asigurari de Sanatate Neamt a functionat in perioada ianuarie – decembrie 2023, in conformitate cu prevederile Legii nr.95/ 2006 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, modificata si completata, si in baza Statutului propriu de functionare aprobat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Activitatea perioadei de referinta s-a axat pe obiectivele prevazute în anexa la contractul de management nr. 4/ 27. 06. 2022:

1. Asigurarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, în condiţii de eficacitate, la nivelul indicatorilor de performanţă;

2. Asigurarea echilibrului bugetar şi întărirea disciplinei financiare şi contractuale la nivel local;

3. Angajarea şi utilizarea fondurilor în limita creditelor bugetare şi de angajament aprobate, pe baza bunei gestiuni financiare;

4. Asigurarea accesului asiguraţilor la pachetul de servicii medicale de bază/programe naţionale de sănătate curative, potrivit principiilor de funcţionare a sistemului de asigurări sociale de sănătate, în limita fondurilor disponibile;

5. Încheierea şi monitorizarea derulării contractelor cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

6. Creşterea gradului de informare cu privire la drepturile şi obligaţiile asiguraţilor în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi creşterea gradului de satisfacţie a asiguraţilor privind calitatea serviciilor medicale;

7. Respectarea termenelor stabilite pentru realizarea atribuţiilor ce revin preşedintelui-director general;

8. Monitorizarea şi controlul tuturor activităţilor ce se desfăşoară la nivelul Casei de asigurari de sanatate Neamt, pentru respectarea legalităţii şi regularităţii acestora;

9. Implementarea standardelor de management în activitatea CAS şi urmărirea realizării acestora.  

A. Funcţia managementului- PREVIZIUNE

1.Standard de performanţă - ANALIZĂ şi PLANIFICARE

1.3. Indicatori de referinţă

1. Structura organizatorică a Casei de Asigurări de Sănătate este stabilită conform organigramei cadru şi în concordanţă cu misiunea şi scopul Casei de Asigurări de Sănătate:
-   da - 5 puncte

2. Elaborarea proiectului de buget anual pe baza indicatorilor macroeconomici în scopul finanţării unor acţiuni cărora le sunt asociate obiective şi indicatori de rezultat şi de eficienţă, precizând domeniile de activitate, obiectivele urmărite, acţiunile şi rezultatele aşteptate inclusiv cu evidenţierea diferenţelor faţă de bugetul anului anterior, justificat prin definirea, cuantificarea şi includerea unor noi activităţi

- da - 5 puncte

3. Estimarea cheltuielilor prevăzute în propunerile de trimestrializare şi transmise la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt justificate în raport cu necesarul activităţilor finanţate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate:

- da - 5 puncte  

4. Respectarea cerinţelor formulate în machetele de raportare solicitate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin direcţiile de specialitate referitoare la:

a) corectitudinea conţinutului (respectarea formatului, formulelor de calcul, cerinţelor formulate prin note/precizări):

- respectarea cerinţelor - 5 puncte;

b) respectarea   termenelor de raportare:

- respectarea termenelor – 5 puncte;

5. Concordanţa indicatorilor specifici raportaţi în machetele de raportare fără regim special a indicatorilor specifici aferenţi programelor/subprogramelor naţionale de sănătate curative şi datele existente în SIUI:

- concordanţă pentru toate programele/subprogramele naţionale de sănătate curative - 5 puncte;

6. Identificarea activităţilor care implică protecţia şi prelucrarea datelor cu caracter personal la nivelul fiecărui departament:

- da - 5 puncte;  

7. Înregistrarea de incidente referitoare la încălcarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE şi a Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a acestuia:

- nu - 5   puncte;

8. Elaborare şi implementare procedură documentată referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal:

- da - 5 puncte;  

9. Realizarea acţiunilor de control în concordanţă cu planurile de activităţi actualizate

Diferenţa între acţiunile de control realizate faţă de cele planificate:

- sub 25% - 5 puncte

S-au realizat toate acțiunile de control conform Planului de activitate, avizat de DGCA, cu modificările ulterioare conform art. 5.1.3 din Anexa la Ordinul CNAS nr. 1012/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.

CONTROALE TEMATICE PLANIFICATE PENTRU ANUL 2023: 50

CONTROALE TEMATICE EFECTUATE: 50

CONTROALE OPERATIVE EFECTUATE: 7

CONTROALE INOPINATE EFECTUATE: 6

TOTAL CONTROALE EFECTUATE ÎN ANUL 2023: 63

PROCENT REALIZARE A CONTROALELOR TEMATICE PLANIFICATE: 100%

2. Standard de performanţă - OBIECTIVE MANAGERIALE

2.3. Indicatori de referinţă

1. Gradul de realizare a obiectivelor generale instituţionale, corelate cu misiunea, scopul, viziunea, valorile, principiile de eficienţă şi eficacitate în activitate stabilite prin planul de management conform raportului de activitate transmis anual.

- 100% - 5 puncte

2. Planul de management şi Planul de activitate sunt transmise la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anual/semestrial actualizate/reevaluate în funcţie de legislaţia/bugetul/priorităţile de etapă:

- da - 5   puncte

3. Realizarea analizei de sistem de tip PEST privind influenţa factorilor de mediu (social, economic, politic, tehnic, etc.) asupra Casei de Asigurări de Sănătate:indicator anual
    B. Funcţia managementului – ORGANIZARE

3. Standard de performanţă - ATRIBUŢII, FUNCŢII
    3.3. Indicatori de referinţă

1. Monitorizarea concordanţei datelor referitoare la patrimoniul aferent imobilelor (construcţii/terenuri) aflate în administrarea/proprietatea Casei de Asigurări de Sănătate, date ce vizează inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public/privat al statului în extrasele de carte funciară, precum şi valoarea de inventar a acestora:

- concordanţa datelor - 5 puncte;

2. Monitorizarea procesului de reevaluare a activelor fixe corporale în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.471/2008, cu completările ulterioare:

- reevaluarea activelor fixe   corporale - 5 puncte;

3. Monitorizarea demersurilor legale privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public/privat al statului şi/sau actualizarea documentaţiei cadastrale şi a extraselor de carte funciară aferente, după caz, demersuri ce urmează să se întreprindă în termen de 5 zile de la data producerii oricăror modificări cantitative/valorice asupra patrimoniului aferent imobilelor aflate în administrarea/proprietatea Casei de Asigurări de Sănătate:

- actualizarea inventarului centralizat - 5 puncte;

4. Respectarea termenelor de transmitere către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a propunerilor motivate în vederea elaborării proiectelor de acte normative:

- propuneri transmise în termen şi motivate - 5 puncte;

5. Transmiterea de către Casa de Asigurări de Sănătate, în dosarele în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este parte, de date neconcordante*) către: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instanţele judecătoreşti, experţi judiciari, părţile adverse Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, etc.

– transmitere în integralitate de date concordante - 5 puncte;

6. Respectarea termenelor în care sunt întocmite şi transmise către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate formularele europene E125 RO, precum şi alte situaţii solicitate în domeniul relaţiilor internaţionale:

a) pentru formularele europene E125 RO:

- în termen - 5 puncte;  

Formularele E125 RO sunt intocmite si transmise de CAS Neamt in termen

b) alte situaţii solicitate în domeniul relaţiilor internaţionale:

- respectarea termenului de raportare – 5 puncte;

S-au respectat termenele de raportare pentru toate situatiile solicitate in domeniul relatiilor internatioanale

7. Ponderea formularelor europene E125 RO, solicitărilor pentru acordarea de prevedere bugetară, cererilor pentru efectuarea plăţilor externe returnate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din totalul celor transmise, ca urmare a completării defectuoase a acestora, datorită nerespectării dispoziţiilor legale în vigoare:

- sub 5% - 5 puncte;  

Nu au fost inregistrate situatii de acest fel

8. Ponderea formularelor E125, sau similare, emise de instituţiile competente din statele membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European/Elveţia, prelucrate la nivelul casei de asigurări de sănătate (având ca rezultat întocmirea de solicitări pentru acordare de prevedere bugetară sau contestarea acestora, precum şi transmiterea acestora la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), din totalul formularelor transmise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe parcursul unui an calendaristic:

Toate formularele E125 primite in cadrul CAS Neamt au fost prelucrate in termen

- 100%- 5 puncte

9. Respectarea formatului standardizat (atât a celui pe hârtie, cât şi a celui electronic) stabilit prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 729/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea şi recuperarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin circularele transmise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru toate documentele întocmite şi transmise de Casa de Asigurări de Sănătate în vederea rambursării şi recuperării cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii:

-  respectarea formatului standardizat - 5 puncte;

10. Asigurarea respectării termenelor lunare de raportare electronică şi pe format hârtie a consumului de medicamente către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în vederea stabilirii contribuţiei trimestriale datorate de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă, CV/CVR:

- respectarea termenului – 5 puncte

11. Monitorizarea numărului de unităţi sanitare cu paturi şi centre de dializă aflate în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate privind raportarea electronică în PIAS a consumului de medicamente prin farmaciile cu circuit închis:

- 100% - 5 puncte;  

12. Respectarea termenelor de raportare a situaţiilor statistice trimestriale privind activitatea desfăşurată de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, pe baza contractelor încheiate de Casa de Asigurări de Sănătate cu aceştia:

- respectarea termenului de raportare - 5 puncte;

13. Fişa postului /atribuţiile delegate sunt asumate prin semnătură de către salariaţi:

- în proporţie de 100% - 5 puncte  

14. Sunt organizate grupuri de lucru/sesiuni informative/şedinţe de lucru cu privire la legislaţia incidentă şi pentru consultarea, după caz, în luarea deciziilor a personalului din subordine

C. Funcţia managementului – COORDONARE

4. Standard de performanţă - CONTINUITATEA ACTIVITĂŢII, PENTRU ASIGURAREA CALITĂŢII SERVICIULUI PUBLIC FURNIZAT ASIGURAŢILOR

4.3. Indicatori de referinţă

1. Respectarea obligaţiei Casei de Asigurări de Sănătate de a asigura informarea asiguraţilor conform prevederilor legale:

- da - 5 puncte;

2. Gradul de satisfacţie al asiguraţilor pe baza chestionarului de evaluare, aprobat prin ordinul preşedintelui CNAS - un chestionar pe semestru*):

- 50-100% - 5 puncte;

3. Monitorizarea activităţii de suport de specialitate referitor la Platforma informatică din asigurările de sănătate (PIAS), atât la nivelul Caselor de Asigurări de Sănătate, cât şi pentru furnizorii de servicii medicale, farmaceutice, dispozitive medicale, angajatori şi asiguraţi, în raport cu incidentele constatate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate*)

– între 96% şi 100% - 5 puncte;
   4. Monitorizarea activităţilor de gestiune, distribuţie a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi suport privind utilizarea acestuia, care revin Casei de Asigurări de Sănătate conform reglementărilor legale în vigoare:

- 100% - 5 puncte;

Activitatile de gestiune, distributie a cardului national de asigurari sociale si suportul privind utilizarea acestuia sunt monitorizate la nivelul institutiei in cadrul serviciului evidenta asigurati, carduri si concedii medicale, cu suportul tehnic al compartimentului TI

5. Monitorizarea activităţilor legate de introducerea datelor în sistemul informatic, distribuţia cardului european, conform legislaţiei în vigoare:

- peste 90% - 5 puncte;  

Activitatile referitoare la introducerea datelor in sistemul informatic si distributia cardului european se desfasoara in cadrul serviciului evidenta asigurati, carduri si concedii medicale, fiind monitorizate continuu.

6. Monitorizarea actualizării datelor şi informaţiilor publicate pe site-urile Casei de Asigurări de Sănătate pentru toate domeniile de activitate şi a raportărilor on-line pentru furnizorii prevăzuţi de actele normative:

-   100% - 5 puncte;

7. Monitorizarea activităţilor legate de transmiterea în sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului (DES) de către furnizorii de servicii medicale a informaţiilor şi datelor medicale stabilite prin actele normative în vigoare:

- 100%-5 puncte

8. Utilizarea eficientă a patrimoniului cu privire la echipamente şi licenţe IT*):

– da - 5 puncte;  

9. Respectarea obligaţiilor legale cu privire la politicile de securitate şi confidenţialitate a datelor, prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date:

- da - 5 puncte;  

10. Respectarea termenelor de raportare a situaţiilor statistice trimestriale privind activitatea desfăşurată de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, pe baza contractelor încheiate de Casa de Asigurări de Sănătate cu aceştia:

- respectarea termenului de raportare – 5 puncte;

11. Număr de litigii*) pierdute prin Comisia de arbitraj:

*) Indicatorul se raportează la perioada mandatului de director general.

– 0 - 5 puncte;  

5. Standard de performanţă - INFORMARE, COMUNICARE

5.3. Indicatori de referinţă

1. Există o strategie a comunicării (internă şi externă):

- da - 5 puncte

2. Număr de apariţii în mass-media în scopul promovării imaginii sistemului de asigurări de sănătate şi informarea asiguraţilor:

- peste 12 articole - 5 puncte  

3. Ponderea articolelor în totalul apariţiilor în media în scopul promovării imaginii

sistemului de asigurări de sănătate şi informării asiguraţilor:

- articole pozitiv-informative - peste 60% - 5 puncte;

4. Situaţia lunară privind petiţiile, audienţele şi apelurile TelVerde înregistrate şi la care s-a transmis răspunsul la Casa de Asigurări de Sănătate:

- transmis în termen – 5 puncte;

5. Cuantificarea trimestrială a evenimentelor media (conferinţe de presă, apariţii în direct la TV şi radio local):

- sub 3 evenimente - 0 puncte:

6. Respectarea obligaţiilor de afişare publică şi actualizare pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate a tuturor informaţiilor conform prevederilor contractului-cadru, Legii nr. 544/2001 şi OG nr. 27/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi conform normelor de aplicare a actelor normative menţionate

- da - 5 puncte;

7. Organizarea lunară a şedinţelor de consiliu de administraţie:

- cel puţin o şedinţă pe lună - 5 puncte;

Sedintele de consiliu de administratie au fost organizate lunar pe platforma Zoom sau in format fizic.

8. Întâlniri lunare cu partenerii sistemului:

In anul 2023 au fost organizate sedinte de lucru cu furnizorii de servicii medicale, astfel:

- in data de 27.03.2023 cu toti furnizorii, conform convocator nr. DG4286/23.03.2023;

- in datele de 14 si 15.06.2023 cu toti furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive si echipamente medicale, conform calendar de negociere si incheiere a contractelor, stabilit prin Decizia nr.104/7.06.2023;

- in datele de 27 si 28.09.2023 cu toti furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive si echipamente medicale, conform convocator nr. DG 13146/22.09.2023;

-in data de 17.10.2023 cu furnizorii de servicii spitalicesti si prespitalicesti, conform convocator nr. DG 14253/16.10.2023;

- in data de 18.10.2023 cu toti furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispositive si echipamente medicale, conform convocator nr. DG14313/17.10.2023;

- in data de 27.10.2023 cu furnizorii de servicii din ambulatoriu de specialitate clinica si psihologii cu drept de libera practica pentru furnizarea de servicii conexe actului medical pentru personae cu tulburari din spectrul autist, conform convocator nr. DG 13658/24.10.2023;

- in data de 31.10.2023 cu furnizorii de servicii medicale in asistenta primara, conform convocator nr. DG 15078/24.10.2023.

Toti furnizorii, parteneri contractuali, au fost informati periodic si constant prin mijloace electronice - e-mail, inclusiv prin postare pe site-ul institutiei cu privire la noutatile legislative incidente si la necesitatea respectarii obligatiilor contractuale asumate.

9. Organizarea de întâlniri de lucru, seminare, pentru informarea profesională a salariaţilor (1 seminar/semestru):

- da - 5 puncte

Au fost emise note interne prin care s-a adus la cunostinta tuturor salariatilor CAS Neamt necesitatea insusirii si respectarii prevederilor legale incidente activitatii institutiei.

6. Standard de performanţă - MANAGEMENT FINANCIAR
  6.3. Indicatori de referinţă
  1. Plăţi restante peste 90 de zile de la termenul de scadenţă la sfârşitul perioadei de raportare, din care:
  - fără plăţi restante - 5 puncte;

La data de 31decembrie 2023 am inregistrat plati restante sub 30 zile in valoare de 29.909,37 mii lei, conform situatiei transmise in Forexebug si CNAS .

 2. Disponibil în cont neutilizat la finele perioadei de raportare -semestrial din deschiderile de credite efectuate:.
  – 99% - 100% faţă de deschiderea de credite - 5 puncte;

Raportul dintre platile totale efectuate de CAS Neamt in anul 2023 ( 855.218,65 mii lei) si deschiderile de credite aprobate in aceeasi perioada ( 856.665,36 mii lei) este de 99,83%.3.

3. Evaluarea corectă a deschiderilor de credite bugetare pe domenii de asistenţă medicală cu încadrarea în total credite bugetare aprobate:
  - evaluare corectă - 5 puncte;

La evaluarea deschiderilor de credite bugetare in 2023 am avut in vedere situatia angajamentelor legale incheiate si termenele de exigibilitate ale facturilor aferente serviciilor medicale prestate si/sau ale consumurilor de medicamente si materiale sanitare, precum si cele rezultate din activitatea functionala a institutiei.

4. Respectarea cerinţelor formulate şi corectitudinea conţinutului în machetele de raportare periodică şi ocazională:

- respectarea cerinţelor - 5 puncte;

Au fost respectate in totalitate.
  5. Respectarea termenelor de raportare privind situaţiile solicitate periodic sau ocazional:
  - respectarea termenelor - 5 puncte;
  6. Plăţi realizate anual raportate la creditele bugetare deschise , din care:
   6.1. Plăţi realizate 2023 raportat la creditele bugetare deschise anual la Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL
  - 100% - 5 puncte;

In 2023 au fost efectuate plati pentru cheltuieli de personal in valoare totala de 4.882,69 mii lei, reprezentand 100% fata de deschiderile de credite aprobate de 4.882,69 mii lei.
  6.2. Plăţi realizate anual raportat la creditele bugetare deschise in 2023 la Titlul II BUNURI ŞI SERVICII, din care:
  6.2.1. Plăţi realizate in anul financiar 2023 raportat la creditele bugetare deschise anual pentru "programul naţional privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate".
  - 99,82% 5 puncte.

Casa de asigurari de sanatate Neamt a efectuat plati in anul 2023 pentru "programul naţional privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate" in valoare totala de 480.037,67 mii lei, reprezentand 99,82% fata de deschiderile de credite aprobate cu aceeasi destinatie in suma de 480.865,11 mii lei.
  6.2.2. Plăţi realizate anual raportat la creditele bugetare deschise semestrial pentru "programe naţionale de sănătate curative".
  - 99,99% - 5 puncte;

Platile efectuate in anul 2023 pentru "programe naţionale de sănătate curative" au totalizat 124.049,21 mii lei, reprezentand 99,99% fata de deschiderile de credite aprobate pentru aceeasi perioada in suma de 124.057,55 mii lei.
  6.2.3. Plăţi realizate in an 2023 raportat la creditele bugetare deschise anual pentru "programul privind medicamentele care fac obiectul contractelor cost volum/cost volum rezultat".
  - 100% - 5 puncte;

Platile efectuate in anul 2023 pentru"programul privind medicamentele care fac obiectul contractelor cost volum/cost volum rezultat" au totalizat 14.751,53 mii lei, reprezentand 100% fata de deschiderile de credite aprobate pentru aceeasi perioada in suma de 14.751,53 mii lei.
  6.2.4. Plăţi realizate anual raportat la creditele bugetare deschise semestrial pentru Cheltuieli materiale.
  – 99,77% - 5 puncte.

Platile efectuate in anul 2023 pentru cheltuieli materiale au totalizat 553,06 mii lei, reprezentand 99,82% fata de deschiderile de credite aprobate pentru aceeasi perioada in suma de 554,04 mii lei.
  6.3. Plăţi realizate anual raportat la creditele bugetare deschise semestrial la TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE.
  - 100 % - 5 puncte;

Casa de asigurari de sanatate Neamt a efectuat plati in anul 2023 pentru Transferuri intre unitati ale administratiei publice in valoare totala de 201.505,22 mii lei, reprezentand 100% fata de deschiderile de credite aprobate cu aceeasi destinatie in suma de 201.505,29 mii lei.
  6.4. Plăţi realizate anual raportat la creditele bugetare deschise semestrial la TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ.
  - 100% - 5 puncte;

Platile efectuate in anul 2023 pentru asistenta sociala au totalizat 30.010,42 mii lei, reprezentand 100% fata de deschiderile de credite aprobate pentru aceeasi perioada in suma de 30.010,42 mii lei.
  6.5. Plăţi realizate anual raportat la creditele bugetare deschise anual la TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE.
  -100% - 5 puncte;

Platile efectuate in anul 2023 pentru active nefinanciare au totalizat 38,73 mii lei, reprezentand 100% fata de deschiderile de credite aprobate pentru aceeasi perioada in suma de 38,73 mii lei.
  7. Creditele de angajament realizate raportat la creditele de angajament aprobate in 2022, din care:
  7. Creditele de angajament realizate raportat la creditele de angajament aprobate in 2023, din care:
  7.1. Creditele de angajament realizate raportat la creditele de angajament aprobate anual pentru "programul naţional privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
  – 99,36% - 5 puncte.

Creditele de angajament realizate in 2023 la "programul naţional privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale” au fost in suma de 484.459,01 mii lei, reprezentand 99,36% fata de creditele de angajament aprobate ( 487.582,66 mii lei).

7.2. Creditele de angajament realizate anual raportat la creditele de angajament aprobate semestrial pentru "programe naţionale de sănătate curative".
   – 99,75% - 5 puncte.

Creditele de angajament realizate in 2023 la "programe naţionale de sănătate curative" au fost in suma de 132.461,45 mii lei, reprezentand 99,75% fata de creditele de angajament aprobate ( 132.790,26 mii lei).

  7.3. Creditele de angajament realizate anual raportat la creditele de angajament aprobate anual pentru "programul privind medicamentele care fac obiectul contractelor cost volum/cost volum rezultat".

-99,73% - 5 puncte;

Creditele de angajament realizate in 2023 la "programul privind medicamentele care fac obiectul contractelor cost volum/cost volum rezultat"au fost in suma de 38.654,34 mii lei, reprezentand 99,73% fata de creditele de angajament aprobate ( 38.759,72 mii lei).

  7.4. Creditele de angajament realizate semestrial raportat la creditele de angajament aprobate pentru Cheltuieli de capital.
  - 100% 5 puncte;

8. Credite de angajament contractate peste cele aprobate pe trimestre pe orice domeniu de asistenţă medicală*):
  – încadrare în creditele de angajament aprobate - 5 puncte.
  9. Monitorizarea organizării activităţii de ţinere la zi a contabilităţii
  - monitorizarea - 5 puncte
   10. Procesarea şi validarea lunară a cererilor de restituire sume reprezentând indemnizaţii, care se plătesc asiguraţilor şi care se recuperează din bugetul FNUASS, respectiv plata acestora:
   Gradul de verificare a cererilor din totalul cererilor depuse:
  - peste 75% - 5 puncte.
  11. Procesarea, validarea lunară şi plată a cererilor de restituire pentru concedii medicale acordate persoanelor aflate în carantină cu suspiciune de infectare cu virusul SARS CoV2** şi a pacienţilor diagnosticaţi cu infecţia CoVid 19.
  Gradul de verificare, validare şi plată a cererilor din total cereri depuse pentru carantina sau pacienţi diagnosticaţi cu infecţia CoVid 19
  - mai mare sau egal 95% - 5 puncte;
  7. Standard de performanţă - MANAGEMENTUL CONTRACTĂRII
  7.3. Indicatori de referinţă
  1. Afişarea pe pagina web a Casei de Asigurări de Sănătate a condiţiilor de contractare a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, inclusiv programele naţionale curative:
  - da - 5 puncte:

2. Afişarea pe pagina web a Casei de Asigurări de Sănătate a listei nominale a furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, inclusiv programele naţionale curative a datelor de contact (adresă, telefon, e-mail), a valorii de contract, după caz, a punctelor care au stat la baza stabilirii valorii de contract, după caz:
  - da - 5 puncte:

Pe site s-au afisat listele nominale cu furnizorii aflati in relatie contractuala cu casa de asigurari de sanatate pe domenii de asistenta medicala, punctajele obtinute in baza criteriilor de selectie, valorile de contract pentru asigurarea transparentei institutionale, informarea in timp util a tuturor furnizorilor si pentru facilitarea accesului asiguratilor la informatiile necesare

3. Afişarea pe pagina web a Casei de Asigurări de Sănătate pentru asistenţa medicală primară a valorii definitive a punctului per capita şi pe serviciu rezultate în urma regularizării trimestriale şi valorile fondurilor aprobate în trimestrul respectiv pentru plata punctelor per capita şi per serviciu:
  - da 5 puncte:
  4. Afişarea pe pagina web a Casei de Asigurări de Sănătate pentru asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice a valorii definitive a punctului pe serviciu, rezultat în urma regularizării trimestriale:
  - da - 5 puncte:
  5. Monitorizarea organizării întâlnirilor cu furnizorii de servicii medicale, de medicamente şi dispozitive medicale inclusiv programe de sănătate curative, privind derularea relaţiilor contractuale şi respectarea actelor normative, precum şi utilizarea optimă a soluţiilor informatice:
  - cel puţin o întâlnire/trimestru/domeniu de asistenţă medicală - 5 puncte;

Pe parcursul anului, ori de cate ori au fost noutati si/sau modificari legislative cu incidenta asupra sistemului de asigurari de sanatate, comunicarile cu furnizorii s-au efectuat prin mijloace electronice.

In anul 2023 au fost organizate sedinte de lucru cu furnizorii de servicii medicale, astfel:

- in data de 27.03.2023 cu toti furnizorii, conform convocator nr. DG4286/23.03.2023;

- in datele de 14 si 15.06.2023 cu toti furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive si echipamente medicale, conform calendar de negociere si incheiere a contractelor, stabilit prin Decizia nr.104/7.06.2023;

- in datele de 27 si 28.09.2023 cu toti furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive si echipamente medicale, conform convocator nr. DG 13146/22.09.2023;

-in data de 17.10.2023 cu furnizorii de servicii spitalicesti si prespitalicesti, conform convocator nr. DG 14253/16.10.2023;

- in data de 18.10.2023 cu toti furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispositive si echipamente medicale, conform convocator nr. DG14313/17.10.2023;

- in data de 27.10.2023 cu furnizorii de servicii din ambulatoriu de specialitate clinica si psihologii cu drept de libera practica pentru furnizarea de servicii conexe actului medical pentru personae cu tulburari din spectrul autist, conform convocator nr. DG 13658/24.10.2023;

- in data de 31.10.2023 cu furnizorii de servicii medicale in asistenta primara, conform convocator nr. DG 15078/24.10.2023.

  6. Monitorizarea derulării contractelor:
  - 100% servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale contractate, raportate, validate în SIUI şi decontate în ERP - 5 puncte;

D. Funcţia managementului - MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE
  8. Standard de performanţă ETICĂ, INTEGRITATE, RESPONSABILITATE
  8.3. Indicatori de referinţă
  1. Monitorizarea gestiunii curente a resurselor umane şi a funcţiilor publice:
  a) actualizarea şi corectitudinea datelor în portalul de management al funcţiilor publice şi funcţionarilor publici:
  – peste 99% - 5 puncte;
  b) neconcordanţe în portalul de management faţă de structura existentă:
  - neconcordanţe sub 5% - 5 puncte;
  2. Număr cazuri de încălcare a normelor de conduită în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate
  a) număr cazuri soluţionate din total sesizări

Nu a fost cazul
  b) măsuri administrative dispuse pentru înlăturarea cauzelor/circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor de conduită
- Nu a fost cazul;
  3. a) Procent funcţionarii publici de conducere care au beneficiat de consiliere etică din cauza mediului intern de lucru din total funcţionari publici de conducere
  - Nu a fost cazul

b) Procent funcţionarii publici de execuţie/personal contractual care au beneficiat de consiliere etică din cauza mediului intern de lucru din total funcţionar publici de conducere

Nu a fost cazul
  4. Existenţa la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate a rapoartelor de evaluare şi altor sesizări întocmite de Agenţia Naţională de Integritate pentru încălcarea regimului incompatibilităţilor/conflictului de interese pentru personalul Casei de Asigurări de Sănătate în sarcina Directorului General.
  - nici un/o raport/sesizare - 5 puncte

Nu a fost cazul
  5. Existenta măsurilor de prevenire a incidentelor de integritate adoptate/dispuse la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate:
  - măsuri adoptate/dispuse - 5 puncte;

La nivelul insitutiei este elaborat un Plan de integritate ce cuprinde masuri pentru prevenirea incidentelor de integritate, sunt postate pe site materiale informative specific. De asemenea, salariatilor li se distribuie materiale informative pentru cresterea gradului de constientizare anticoruptie.
  6. Respectarea cerinţelor formulate în machetele de raportare periodică şi ocazională privind datele aferente implementării Strategiei naţionale anticorupţie (SNA) la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate:
  a) corectitudinea conţinutului (respectarea formatului, cerinţelor formulate prin note/precizări):
  - respectarea cerinţelor - 5 puncte;
  b) respectarea termenelor de raportare privind situaţiile solicitate periodic sau ocazional:
  - respectarea cerinţelor - 5 puncte;

S-au respectat termenele de raportare
     7. Utilizarea de chestionare de evaluare în vederea aprecierii gradului de cunoaştere de către salariaţii Casei de Asigurări de Sănătate a normelor privind Codul etic/deontologic/de conduită, Consilierul de etică, Declararea averilor, Conflictul de interese şi Incompatibilităţile:
  - utilizarea de chestionare de evaluare - 5 puncte;

In cadrul institutiei se utilizeaza anual astfel de chestionare.
  8. Sunt organizate întâlniri de lucru şi alte acţiuni motivaţionale şi de dezvoltare profesională*1)
  - da - 5 puncte

Toate comunicarile cu salariatii s-au efectuat prin mijloace electronice, in contextul pandemic si fizic, dupa incetarea starii de alerta.
  9. Capacitatea de motivare şi fidelizare a personalului reflectată în: număr demisii din totalul numărului de personal angajat în perioada de referinţă:
  - 0% - 5 puncte

Nu s-au inregistrat demisii in semestrul I 2023.
  10. Implementarea tuturor măsurilor pentru asigurarea protecţiei la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate pentru limitarea răspândirii infectării cu virusul SARS CoV2**
  - da - 5 puncte
  9. Standard de performanţă - COMPETENŢĂ, PERFORMANŢĂ
    9.3. Indicatori de referinţă
  1. Este asigurată repartizarea/distribuirea chestionarelor de identificare a nevoilor de formare profesională elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către personalul din subordine şi propunerea de teme de instruire adecvate/adaptate cerinţelor de dezvoltare profesională a acestora*4)
    *4) Notă: indicator cu raportare anuală
  - da - 5 puncte

Pentru anul in curs au fost respectate cerintele acestui indicator de referinta
  2. Rapoartele de evaluare cuprind propuneri de teme concrete, adaptate nevoilor instituţionale şi de dezvoltare profesională a funcţionarilor publici în raport cu performanţele individuale
  - da - 5 puncte

Rapoartele de evaluare anuale cuprind si propuneri de teme .
  3. Transmiterea la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a rezultatelor procesului de evaluare a performanţelor profesionale individuale la termenele stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate*5)
  – da - 5 puncte
   4. Existenţa incidentelor negative înregistrate/raportate, generate de aplicarea defectuoasă a măsurilor de securitate a sistemelor informatice gestionate:
  - nu - 5 puncte

Nu au fost inregistrate incidente in semestrul I 2023.
  E. Funcţia managementului CONTROL - EVALUARE
  10. Standard de performanţă - SUPRAVEGHERE, MONITORIZARE.
  10.3. Indicatori de referinţă
  1. Gradul de implementare a recomandărilor formulate în rapoartele de audit intern, cu termene de implementare în perioada de raportare:
  - 100% - nu este cazul;

Compartimentul control nu a avut recomandări formulate în rapoartele de audit intern.

5. Respectarea termenelor de transmitere a punctului de vedere la proiectul Raportului de audit public intern
  - respectarea termenului de răspuns – nu este cazul

6. Respectarea termenelor de transmitere a Planului de acţiune şi a Calendarului de implementare a recomandărilor din Raportul de audit public intern aprobat
  - respectarea termenului de răspuns – nu este cazul

  7. Respectarea termenelor de comunicare a stadiului progresului înregistrat în procesul de implementare a recomandărilor din Raportul de audit public intern aprobat, conform calendarului asumat
  - respectarea termenului de comunicare – nu este cazul

  8. Introducerea şi actualizarea informaţiilor privind implementarea măsurilor din rapoartele de control în modulul "Corpul de control" (SIUI)
  - peste 90% - 5 puncte;

S-au introdus în SIUI toate datele extrase din rapoartele de control efectuate in perioada de raportare, respectiv anul 2023.
  9. Ponderea valorii măsurilor anulate din valoarea totală a măsurilor cu impact financiar asupra fondurilor publice administrate de Casa de Asigurări de Sănătate rezultate ca urmare a acţiunilor de control.
  - sub 5%- 5 puncte

TOTAL SUME IMPUTATE: 64.094,57 LEI

SUME CONTESTATE SI ANULATE: sumă contestată 12.120,01 Lei

sumă anulată: 0 lei

PROCENT ANULATE: 0,000%

11. Standard de performanţă - PROCEDURI
    11.3. Indicatori de referinţă
   1. Proceduri documentate elaborate, în raport cu activităţile procedurale identificate:
- 91-100% activităţi procedurale pentru care au fost elaborate proceduri documentate - 5 puncte;
Există proceduri documentate pentru Compartimentul control.
  2. Transmiterea în termen a situaţiei centralizatoare anuale privind stadiul implementării şi dezvoltării sistemului de control intern managerial, a stadiului implementării standardelor de control intern managerial şi a situaţiei sintetice a rezultatelor evaluării;
  - respectarea termenului de raportare - 5 puncte;

Se respecta termenul de raportare a situatiei anuale.
  3. Nivelul de implementare a standardelor de control intern/managerial la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate:
  - 100% - 5 puncte;

In cadrul CAS Neamt sunt implementate standardele de control intern managerial, fiind elaborata si o procedura de sistem in acest sens.

12. Standard de performanţă - EVALUARE. CONTROL
    12.3. Indicatori de referinţă
  1. Gradul de recuperare a sumelor aferente acţiunilor de control:
- procent de recuperare 164,90% - motivat de următoarele
SUME IMPUTATE: 64.094,57 lei (cuprinde accesoriile calculate la data întocmirii raportului, conform prevederilor art.73^1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare).

SUME RECUPERATE 104.896,76 lei (cuprinde şi accesoriile calculate de la data întocmirii raportului până la data recuperării efective, conform prevederilor art.73^1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare).

Diferența dintre sumele imputate și cele recuperate rezulta din faptul ca o parte din sumele recuperate in perioada de raportare - anul 2023 – au fost imputate in anul 2022 si au avut ca termen de recuperare în anul 2023.
2. Urmărirea implementării măsurilor dispuse prin rapoartele de control încheiate ca urmare a acţiunilor de control derulate de structurile de control din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate:
- implementarea măsurilor în termenele stabilite prin rapoartele de control 100% - 5 puncte;
MASURI DISPUSE: 97

MASURI IMPLEMENTATE: 107 în temenul stabilit prin rapoartele de control

- diferența măsurilor implementate au fost dispuse in anul 2022 (10 măsuri).

13. Standard de performanţă - EFICIENŢĂ ŞI EFICACITATE
    13.3. Indicatori de referinţă*7)
    *7) NOTĂ: se acordă calificative de la 1 la 5 de către direcţiile de specialitate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe baza raportului de activitate semestrial/anual al Casei de Asigurări de Sănătate şi al evaluărilor managementului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
  1. Capacitatea de a organiza
  2. Capacitatea de a conduce
  3. Capacitatea de coordonare
  4. Capacitatea de control
  5. Capacitatea de a obţine cele mai bune rezultate
  6. Abilităţi în gestionarea resurselor financiare, umane, informaţionale, de timp
    Cuantificarea acestor indicatori apartine directiilor de specialitate din cadrul CNAS

14. Standard de performanţă - CAPACITATE DECIZIONALĂ
   14.3. Indicatori de referinţă

1. Planul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial este elaborat şi actualizat:

- da - 5 puncte

2. Comisia de monitorizare a implementării şi dezvoltării sistemului de control managerial a avut cel puţin o întâlnire/şedinţă/ trimestru (conform minutei de şedinţă):

- da - 5 puncte;

Comisia de monitorizare s-a intrunit in anul 2023 pentru elaborarea Programului de dezvoltare control intern managerial aferent anului 2023, analizarea și aprobarea unor proceduri de sistem, analizarea și aprobarea unei proceduri de sistem, pentru analizarea și aprobarea unei proceduri de sistem.

3. Registrul riscurilor a fost elaborat în conformitate cu ANEXA 1 la OSGG nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, cu modificările şi completările ulterioare:

- 100% grad de completare a secţiunilor Registrului riscurilor - 5 puncte;
In cadrul CAS Neamt este elaborat Registrul riscurilor si se evalueaza si actualizeaza anual

4. Nivelul de implementare a standardelor de control intern/managerial la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate:

- 100% - 5 puncte;

5. Competenţa decizională:

6. Capacitatea de a delega

 

PREZENTAREA PROBLEMELOR INTAMPINATE IN PERIOADA DE EVALUARE, PROPUNERI, PLAN DE MASURI

Principalele probleme identificate in perioada evaluata:

- In perioada de raportare sistemul SIUI a funcționat deficitar și a înregistrat blocaje frecvente, afectând activitatea instituției, situatie reclamata si de catre furnizori;

- Lipsa unor reglementări legale, norme sau instrucțiuni metodologice cu caracter unitar, care să detalieze modalitatea efectivă de verificare a influențelor financiare salariale suportate din FNUASS;

- Identificarea de prescriptii medicale, consultatii si/sau servicii medicale acordate in anul precedent fara respectarea prevederilor legale in vigoare;

- Cresterea numarului de cereri de recuperare concedii si indemnizatii depuse de angajatori (peste 7000 dosare/an);

- Monitorizarea respectarii obligatiei contractuale privind incarcarea in PIAS de catre furnizori a prescriptiilor medicale acordate off-line;

- Monitorizarea respectarii obligatiei contractuale privind raportarea on-line;

- Procesarea documentelor in vederea efectuarii deconturilor pentru prestatii medicale acordate in baza documentelor internationale remise institutiei noastre spre solutionare ( intocmire solicitari de acordare prevedere bugetara si ulterior a cererilor de plati externe);

- Lipsa spatiului de arhivare a documentelor create in cadrul CAS Neamt;

- Dificultati in recuperarea pe cale civila a sumelor identificate prin structura de control a institutiei pentru situatiile in care au fost acordate certificate de concediu medical pentru TBC fara ca pacientii respectivi sa fie inclusi in Programul national de TBC si nici sa beneficieze de medicatia specifica;

- Lipsa unor reguli suplimentare de validare in SIUI ( prin completarea bazelor de date cu informatii gestionate de alte institutii) pentru identificarea unor situatii din categoria celor mentionate anterior;

- Existenta unor debite greu de recuperat reprezentand concedii medicale pentru TBC fara ca pacientii respectivi sa fie inclusi in Programul national de TBC si care nu au beneficiat de medicatia specifica, solutiile pronuntate de instante fiind contradictorii;

 

 

PROPUNERI SI SOLUTII PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR INTAMPINATE SI PENTRU IMBUNATATIREA ACTIVITATII MANAGERIALE SI EFICIENTIZAREA ACTIVITATII:

 

- Realizarea de intersectii de baze de date pentru identificarea furnizorilor care au acordat prescriptii medicale, consultatii si servicii medicale fara respectarea legislatiei in vigoare, stabilirea valorilor estimate de recuperat si recuperarea integrala a acestora;

- Reorganizarea activitatii de inregistrare a cererilor depuse de anagajatori pentru recuperare concedii si indemnizatii prin atribuirea electronica a numerelor si afisarea pe site a acestora, in corelare cu atributul fiscal;

- Emiterea deciziilor prin care s-au stabilit planuri de masuri in vederea recuperarii eventualelor sume decontate nejustificat, rezultate din intersectia bazelor de date;

- Solicitarea de la furnizori a unor documente suplimentare pentru situatiile identificate si care sa justifice prescriptiile medicale emise, consultatiile si /sau serviciile acordate;

- Intocmirea de notificari catre furnizorii care nu mai sunt in relatie contractuala cu CAS Neamt, care nu au respectat prevederile legale referitoare la acordarea de servicii medicale si precrierea de medicamente, in vederea recuperarii debitelor stabilite de comisiile de lucru;

- Recuperarea debitelor stabilite pe categorii furnizori;

- Sesizarea organelor abilitate pentru situatiile in care nu s-a reusit recuperarea pe cale civila a sumelor aferente concediilor medicale de care au beneficiat in mod nejustificat anumite persoane, constatate in urma actiunilor de control;

- Transmiterea, prin mijloace electronice de comunicare catre furnizori de materiale informative pentru prelucrarea legislatiei specifice, modificarilor legislative si a noutatilor legislative cu incidenta asupra sistemului de asigurari sociale de sanatate precum si a necesitatii respectarii obligatiilor contractuale;

- Aplicarea sanctiunilor pentru nerespectarea obligatiei contractuale de incarcare de catre furnizori in PIAS a prescriptiilor emise off-line;

- Aplicarea sanctiunilor pentru nerespectarea obligatiilor contractuale de raportare on-line;

- Elaborarea Programului de dezvoltare a sistemului de control managerial al CAS Neamt pentru anul 2023 in corelatie cu obiectivele si indicatorii de performanta generali si specifici din contractul de management care au fost repartizati pe structurile functionale ale institutiei;

- Realizarea programului de activitate pentru anul 2023;

- Realizarea strategiei de promovare a imaginii CAS Neamt pentru anul 2023;

- Actualizarea procedurilor operationale pentru activitatile functionale ale institutiei, dupa caz;

- Respectarea nomenclatorului arhivistic si a termenelor de pastrare a unitatilor arhivistice create;

- Organizarea de intaniri cu furnizorii de servicii spitalicesti ( unitati publice) pentru stabilirea unui mod unitar de lucru in ceea ce priveste comunicarea lunara a influentelor salariale, documentele justificative necesare si includerea in contracte a unei clauze in acest sens;

- Intocmirea in termen a solicitarilor de acordare prevedere bugetara pentru formularele europene transmise spre competenta solutionare;

- Efectuarea de actiuni de control la furnizorii de servicii spitalicesti publice pentru verificarea modului de stabilire a influentelor financiare solicitate;

- Actualizarea permanenta a Registrului unic de evidenta a asiguratilor in sistemul informatic unic integrat, prin urmatoarele activitati:

- completarea bazelor de date pe baza informatiilor primite prin protocoalele incheiate la nivel local cu institutiile abilitate;

- actualizarea si gestionarea datelor din Registrul unic de evidenta a asiguratilor;

- monitorizarea si raportarea lunara a situatiei asiguratilor de catre CAS Neamt catre CNAS si centralizarea datelor astfel raportate la nivelul Directiei suport sisteme informatice din cadrul CNAS;

- actualizarea protocoalelor incheiate la nivel local cu institutiile abilitate, conform modificarilor legislative survenite;

- Intensificarea actiunilor de control la furnizori in cadrul relatiilor contractuale pe toate domeniile de asistenta medicala, conform prevederilor legale in vigoare.

 

 

 

Director general,

jr. Elena Nadia Harpa