În atenţia

furnizorilor de servicii medicale în asistență medicală primară aflaţi în relaţie contractuală cu CAS Neamţ

 

 

Prin adresa nr. 27270/02.08.2023, înregistrată la sediul CAS Neamț cu nr.DG10786/02.08.2023, Serviciul Județean de Ambulanță Neamț a sesizat multitudinea cazurilor în care medicii de familie de pe raza județului Neamț au solicitat S.A.J. Neamț transporturi medicale pentru recoltare analize medicale, controale medicale de specialitate programate în unități spitalicești locale sau din alte județe, tratamente de radioterapie, etc., pentru persoanele înscrise pe listele proprii de pacienți, fără ca aceste persoane să se încadreze în categoria de ”pacienți critici” sau ”pacienți nedeplasabili”.

Serviciul Județean de Ambulanță Neamț a menționat faptul că această unitate sanitară publică efectuează, în principal, transporturi medicale de urgență decontate din bugetul public, și numai în cazuri excepționale transporturi medicale programate / nonurgență, care nu pot fi decontate din fonduri publice sau din bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Cu toate acestea, în ultima perioadă, s-a constatat creșterea semnificativă a solicitărilor din partea medicilor de familie pentru astfel de transporturi medicale nonurgență pe care S.A.J. Neamț nu le poate onora, datorită dotării logistice și de resurse limitate, dar și din considerentul că aceste solicitări sunt nejustificate întrucât nu intră în sfera cazurilor urgente, a pacienților critici sau a pacienților nedeplasabili pentru care există prioritate absolută.

Față de sesizarea Serviciului Județean de Ambulanță Neamț, furnizor de servicii medicale pentru consultații de urgență la domiciliu și activități de transport sanitar neasistat, aflat în relații contractuale cu CAS Neamț, menționăm următoarele:

Potrivit prevederilor Anexei nr.27 la Normele metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr.521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul MS/ CNAS nr. 1857/441/2023, serviciile medicale pentru consultații de urgență la domiciliu și activități de transport sanitar neasistat cuprinse în pachetul de bază decontat din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate sunt următoarele:

1. Consultaţii de urgenţă la domiciliu pentru urgenţele medico-chirurgicale - cod verde - prevăzute în anexa nr. 9 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 2021/691/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale titlului IV "Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim-ajutor calificat" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare.

2. Transport sanitar neasistat

Transportul sanitar neasistat include:

2.1. Transportul medicului dus-întors în vederea constatării unui deces în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale pentru eliberarea certificatului constatator al decesului în condiţiile prevăzute de lege.

2.2. Transportul echipajului de consultaţii de urgenţă la domiciliu şi, după caz, transportul pacientului care nu se află în stare critică şi nu necesită monitorizare şi îngrijiri medicale speciale pe durata transportului la unitatea sanitară, dacă se impune asistenţă medicală de specialitate ce nu poate fi acordată la domiciliu.  
2.3. Transportul copiilor dializaţi cu vârsta cuprinsă între 0 - 18 ani şi a persoanelor peste 18 ani cu nanism care nu pot fi preluate în centrele de dializă de adulţi, de la centrul de dializă până la domiciliul acestora şi retur, în vederea efectuării dializei în unităţile sanitare situate în alt judeţ decât cel de domiciliu al persoanei respective; transportul copiilor dializaţi cu vârsta cuprinsă între 6 - 18 ani şi a persoanelor peste 18 ani cu nanism care nu pot fi preluate în centrele de dializă de adulţi se efectuează în baza contractelor încheiate între casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au domiciliul persoanele dializate şi unităţile medicale specializate aflate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate din judeţul de domiciliu.

2.4. Bolnavii cu fracturi ale membrelor inferioare imobilizate în aparate gipsate, ale centurii pelviene, coloanei vertebrale, bolnavii cu deficit motor neurologic major şi stări post accidente vasculare cerebrale, bolnavii cu amputaţii recente ale membrelor inferioare, bolnavii cu stări casectice, bolnavii cu deficit motor sever al membrelor inferioare, arteriopatie cronică obliterantă stadiul III şi IV, insuficienţă cardiacă clasa NYHA III şi IV, status post revascularizare miocardică prin by-pass aorto-coronarian şi revascularizare periferică prin by-pass aortofemural, pacienţi cu tumori cerebrale operate, hidrocefalii interne operate, pacienţi oxigenodependenţi, malformaţii vasculare cerebrale - anevrisme, malformaţii arterio venoase - rupte neoperate, malformaţii arterio venoase - operate, hemoragii subarahnoidiene de natură neprecizată, pacienţii cu tulburări cognitive severe (demenţe de diferite etiologii, tulburări de spectru autist, întârziere mintală severă sau profundă), status post transplant şi care necesită transport la externare, nefiind transportabili cu mijloace de transport convenţionale, pot fi transportaţi inclusiv în alt judeţ.  
2.5. Transportul de la şi la domiciliu al bolnavilor cu talasemie majoră în vederea efectuării transfuziei.  
2.6. Transportul asiguraţilor nedeplasabili cu tetrapareze sau insuficienţă motorie a trenului inferior, la spital pentru internare pe baza biletului de internare în unităţile sanitare de recuperare.  
2.7. Transportul dus-întors la cabinetul de specialitate din specialităţile clinice şi de la cabinet la domiciliu, pentru asiguraţii imobilizaţi la pat, pentru pacienţii cu tulburări cognitive severe (demenţe de diferite etiologii, tulburări de spectru autist, întârziere mintală severă sau profundă), pentru pacienţii cu hemipareză sau parapareză, moderat severe, pentru consultaţie în vederea evaluării, monitorizării şi prescrierii tratamentului în cazul afecţiunilor cronice pentru care medicaţia poate fi prescrisă numai de medicul de specialitate din ambulatoriu de specialitate.

2.8. Transportul dus-întors, la laboratorul de investigaţii paraclinice şi de la laborator la domiciliu, pentru asiguraţii imobilizaţi la pat, pentru efectuare de investigaţii medicale paraclinice în ambulatoriu recomandate de medicii de familie sau medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate clinic aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

2.9. Transportul de la şi la domiciliu al bolnavilor oncologici netransportabili cu mijloace de transport convenţionale care necesită radioterapie sau chimioterapie în vederea efectuării tratamentului de specialitate, inclusiv în alte judeţe.

2.10. Transportul de la şi la domiciliu al bolnavilor netransportabili cu mijloace de transport convenţionale care necesită monitorizare şi administrare de medicamente corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**)1 (**)1β şi (**)1Ω, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu administrare parenterală sub supraveghere specială, în vederea efectuării tratamentului de specialitate, precum şi pentru administrarea nutriţiei parenterale, inclusiv în alte judeţe.”

Prin urmare, nu pot fi decontate din bugetul FNUASS serviciile de transport dus-întors la cabinetele de specialitate din specialitățile clinice sau la laboratoarele de investigații paraclinice pentru pacienții care nu sunt imobilizați la pat, serviciile de transport pentru pacienții oncologici care necesită radioterapie sau chimioterapie, dar care pot fi transportați cu mijloace de transport conveționale. Aceste servicii de transport medical se pot efectua la cererea pacienților, în limita posibilităților furnziorului de transport medical, contravaloarea lor urmând a fi suportată de către asigurați din fonduri proprii.

Având în vedere cele sus-menționate, vă solicităm să evitați cererile adresate Serviciului Județean de Ambulanță Neamț pentru efectuarea unor servicii medicale de transport care nu se încadrează în pachetul de servicii prevăzut de Normele metodologice aprobate prin Ordinul MS/ CNAS nr. 1857/441/2023, astfel încât S.A.J. Neamț să poată asigura transporturile medicale de urgență pacienților al căror status medical este critic sau celor nedeplasabili cu alte mijloce de transport convenționale.