Conform Ordinului nr.1549/29.11.2018, privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat publicat în MO nr.1036/06.12.2018:

 

Art.7

(1) Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România sunt, după caz:

a) cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile în care persoanele deţinătoare se încadrează în una dintre categoriile de persoane asigurate potrivit legii şi prezentelor norme metodologice;

b) documentul rezultat prin accesarea electronică de verificare a calităţii de asigurat potrivit art. 9 de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate;

c) adeverinţa de asigurat, cu valabilitate de 3 luni, pentru asiguraţii care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 98/2015 pentru aprobarea procedurii de eliberare, a modalităţii de suportare a cheltuielilor aferente producerii şi distribuţiei cardului duplicat către asigurat, precum şi a modalităţii de acordare a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale până la eliberarea sau în cazul refuzului cardului naţional de asigurări sociale de sănătate;

d) adeverinţa de asigurat, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, numai în situaţia în care cardul naţional de asigurări de sănătate nu a fost emis, respectiv până la data la care asiguratul intră în posesia acestuia, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii, doar dacă în urma accesării de către furnizori a instrumentului electronic prevăzut la lit. b) nu se poate face dovada calităţii de asigurat şi sunt îndeplinite condiţiile art. 8;

e) adeverinţa de înlocuire a cardului naţional, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, pentru situaţiile în care se solicită emiterea cardului duplicat, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 98/2015;

f) certificatul de naştere sau actul de identitate, după caz, pentru copiii în vârstă de până la 18 ani;

g) adeverinţa eliberată de instituţiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru persoanele reţinute, arestate sau deţinute care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă, străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii, din care să rezulte că se află în această situaţie;

h) adeverinţa eliberată de unităţile în grija cărora se află persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unităţile penitenciare, precum şi persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate.

(2) Documentul justificativ prevăzut la alin. (1) lit. g) şi h) este valabil pe perioada în care persoanele sunt încadrate în categoria de asiguraţi prevăzută la art. 224 alin. (1) lit. j) şi l) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Pentru copiii până la vârsta de 18 ani nu este necesară eliberarea unei adeverinţe.

Art. 8

(1) Adeverinţa de asigurat prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. d) se eliberează pentru persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) a început activitatea în baza raporturilor de muncă/serviciu şi solicită serviciile cuprinse în pachetul de bază până la data depunerii de către plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, prevăzute în Codul fiscal;

b) a depus declaraţia prevăzută la art. 174 alin. (3) din Codul fiscal şi solicită serviciile cuprinse în pachetul de bază până la data transmiterii de către ANAF către CNAS a informaţiilor necesare în vederea acordării calităţii de asigurat;

c) în alte situaţii justificate.

(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), adeverinţa de asigurat se eliberează de către casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află persoana, potrivit fiecărei categorii de persoane, pe baza următoarelor documente:

a) pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. a), actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa de salariat eliberată de angajator, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice;

b) pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. b), actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi dovada că au depus Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice;

c) pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. c), actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi orice alt document prin care se atestă faptul că se încadrează în una dintre categoriile de persoane asigurate.

(3) Pentru persoanele care se află în incapacitate sau imposibilitate de a se deplasa la casa de asigurări, eliberarea adeverinţelor se face prin corespondenţă, pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), comunicate de aceste persoane în copie.

(4) Casele de asigurări au obligaţia de a îndeplini orice demers legal potrivit domeniului lor de competenţă, astfel încât accesul asiguraţilor la pachetul de servicii medicale de bază să nu fie împiedicat de procesul de eliberare a adeverinţelor de asigurat.

(5) Modelul adeverinţei de la art. 7 alin. (1) lit. d) este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.

(6) Documentul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d) are valabilitate pentru o perioadă de 30 de zile lucrătoare de la data eliberării.

Art. 9

Modalitatea electronică de verificare a calităţii de asigurat se face prin introducerea de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale a codului numeric personal sau a codului de identificare din sistemul de asigurări sociale de sănătate al persoanei care necesită servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale în câmpul "CNP"/"CIS" din aplicaţia instalată pe site-ul CNAS la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html.

Art. 10

În situaţii justificate în care nu se poate realiza comunicaţia cu sistemul informatic, în vederea asigurării accesului liber la pachetul de servicii medicale de bază, furnizorii acordă persoanelor asigurate servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pe baza documentelor prevăzute la art. 11 alin. (1), aferente fiecărei categorii de persoane.

Art. 11

(1) În cazul în care, ca urmare a verificării calităţii de asigurat potrivit art. 9, persoanele asigurate nu figurează în baza de date în una dintre categoriile de persoane asigurate, în vederea acordării calităţii de asigurat şi a asigurării accesului liber la pachetul de servicii medicale de bază, depun la casele de asigurări de sănătate următoarele documente:

 

a) pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi un document valabil din care să rezulte că au calitatea de elev sau student, avizat de instituţia de învăţământ; pentru absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dovada calităţii de asigurat se face cu un document valabil din care să rezulte că au absolvit studiile liceale;

 

b) pentru studentul-doctorand care desfăşoară activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenţionale didactice pe săptămână: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, contractul în baza căruia desfăşoară activităţi didactice în limita a 4-6 ore, declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează şi alte venituri asupra cărora se datorează contribuţia potrivit Codului fiscal, adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ superior din care să rezulte că are calitatea de student-doctorand;

 

c) pentru persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi dovada că urmează modulul instruirii individuale;

 

d) pentru tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din sistemul de protecţie a copilului: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documentul care atestă că au fost incluşi într-un sistem de protecţie a copilului, un document eliberat de primăria din localitatea de domiciliu prin care să ateste că nu beneficiază de ajutor social în condiţiile legii;

 

e) pentru soţul, soţia şi părinţii aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documente care să ateste relaţia de rudenie sau căsătoria cu persoana asigurată, declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează venituri proprii, precum şi o declaraţie pe propria răspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declară că are în întreţinere persoana respectivă;

 

f) pentru beneficiarii ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, documente doveditoare că se încadrează în una dintre categoriile de beneficiari ai acestor legi;

 

g) pentru persoanele cu handicap: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi certificatul care atestă încadrarea într-un grad de handicap, original şi copie;

 

h) pentru bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi adeverinţă medicală eliberată de medicul curant sau de medicul coordonator al programului de sănătate;

 

i) pentru femeile însărcinate sau lăuze: act de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, adeverinţă medicală, precum şi certificatul de naştere al copilului - pentru lăuze;

 

j) pentru persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concediu pentru creşterea copilului potrivit prevederilor art. 2 şi 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi decizia emisă de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti;

 

k) pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, decizia şi/sau adeverinţa eliberate/eliberată de instituţiile care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj sau cuponul mandatului poştal de achitare a drepturilor, talonul de plată prin cont deschis la o unitate bancară din luna anterioară;

 

l) pentru persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, şi adeverinţa eliberată de primăria localităţii de domiciliu, din care să rezulte că acestea se încadrează în categoria persoanelor care au dreptul la ajutor social, în condiţiile legii;

 

m) pentru persoanele care au calitatea de pensionari: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, cuponul mandatului poştal de achitare a drepturilor, talonul de plată prin cont curent personal deschis la o unitate bancară, din luna anterioară, sau decizia de pensionare, după caz, pentru situaţia în care nu s-a realizat plata pensiei. În cazul pierderii acestor documente sau până la dobândirea lor, calitatea de pensionar poate fi dovedită cu o adeverinţă eliberată de instituţia plătitoare a pensiei;

 

n) pentru personalul monahal al cultelor recunoscute: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa eliberată de unităţile de cult;

 

o) pentru persoanele asigurate care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora, asupra cărora se datorează contribuţia potrivit Codului fiscal: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa de salariat eliberată de angajator, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice;

 

p) pentru persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h), precum şi în cazul celor prevăzute la art. 180 din Codul fiscal: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi dovada că au depus Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice;

 

q) pentru voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, în baza contractului de voluntariat, pe perioada participării la intervenţii de urgenţă sau a pregătirii în vederea participării la acestea, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare: act de identitate valabil la data solicitării, precum şi contractul de voluntariat, original şi copie;

 

r) pentru persoanele cetăţeni români care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni: actul de identitate valabil la data solicitării, original şi copie, precum şi adeverinţa eliberată de instituţia care are în evidenţă aceste persoane;

 

s) pentru persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b)-d): documentul de identitate valabil la data solicitării (carte de identitate, paşaport, permis de şedere etc.), original şi copie, precum şi orice alt document prin care se atestă faptul că se încadrează în una din categoriile de persoane asigurate.