Pentru solutionarea disfunctionalitatilor Platformei Informatice a Asigurarilor de Sanatate (PIAS) se lucreaza permanent, inclusiv în cursul nopții.

 

Pâna la remedierea totala a platformei informatice, furnizorii aflați în relație contractuala cu casele de asigurari de sanatate vor acorda servicii medicale și farmaceutice în sistem offline, conform prevederilor legale. În situația actuala, pentru utilizarea sistemului offline, furnizorii trebuie sa deconecteze conexiunea la Internet a calculatorului utilizat.

 

Pe perioada de nefuncționalitate a PIAS, pentru  transmiterea și validarea serviciilor acordate  sunt aplicabile prevederile art. 207 – 210 din HG nr. 140/2018 și ale art. 39 – 42 din HG nr. 155/2017. În acest sens, pentru întreaga perioada în care funcționarea PIAS este întrerupta, președintele CNAS va emite un ordin care va cuprinde procedura de transmitere în platforma informatica a serviciilor acordate off-line si procedura de validare a acestora.

 

 

„Prin aceasta masura vom asigura decontarea tuturor serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale înregistrate offline care au fost acordate cu respectarea reglementarilor în vigoare. Pacienții vor beneficia de serviciile necesare, care vor fi acordate de furnizori în baza prevederilor legale prevazute pentru astfel de situații”