Cabinetele de medicină de familie vor putea deschide puncte secundare de lucru în mediul rural în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau în alte unităţi unde există deficit de medici.  

Potrivit prevederilor actului normativ care are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 75 din Legea nr. 95/2006, cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru.

Totodată, în actul normativ este stipulat faptul că autorităţile administraţiei publice locale pot încuraja înfiinţarea şi funcţionarea punctului secundar de lucru, acordând diferite facilități în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. În acest context, se poate încheia cu reprezentantul legal al punctului secundar de lucru un contract civil în care să se consemneze drepturile şi obligaţiile părţilor. Menționăm că aceste prevederi se aplică şi punctelor de lucru deja înfiinţate.     

Potrivit actului normativ, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor modifica normele de aplicare ale Contractului-cadru în acord cu prevederile prezentului act normativ.