Având în vedere prevederile Ordinului MS/CNAS nr.1032/564/2015 precum şi a Ordinului CNAS nr.588/2015,
Începând cu data de 1  septembrie 2015, cardul naţional de sănătate  devine unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de asigurări sociale de sănătate, pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani. 
Începând cu data de 1 septembrie 2015, toţi asiguraţii care au intrat în posesia cardurilor sau ale căror carduri se află predate la casele de asigurări de sănătate vor avea acces la servicii decontate în sistem doar în baza cardului naţional de sănătate.
Asiguratii care nu au intrat încă in posesia cardului pot să verifice  dacă  li s-a emis acest document prin accesarea  serviciului pus la dispoziţie de CNAS la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html  sau se pot adresa CAS Arad pentru verificare şi, după caz, eliberarea cardului naţional de sănătate.
 
Asiguraţii cărora până la această dată nu li s-a emis cardul naţional de sănătate  pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia, pe baza calităţii de asigurat, care se verifică de furnizor la sediul cabinetului medical, prin accesarea aplicaţiei de pe site-ul CNAS.
 
Asiguratii care au pierdut sau deteriorat cardul naţional de sănătate vor solicita eliberarea unui card duplicat  la CAS Arad, unde vor depune o cerere şi vor plăti contravaloarea noului card şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale, în valoare totală de 15,5 lei. Până  la primirea noului card de sănătate, asiguraţii vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului naţional de sănătate, ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.
 
Asiguratii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului naţional de sănătate, vor depune o cerere în scris la CAS Arad în care vor mentiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit.  Accesul la servicii medicale se va realiza pentru aceşti asiguraţi în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului naţional de sănătate cu termen de valabilitate 3 luni.
Nici cardul naţional şi nici adeverinta de înlocuire a cardului naţional nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale, ci vor fi prezentate ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu.
 
Pentru asiguraţii care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobandesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire şi distribuire a cardului naţional de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a  asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceastia vor primi cardul naţional de sănătate prin intermediul serviciilor poştale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.   
 
Vă informăm că pct.13 din Anexa 47 la Ordinul MS/CNAS NR.388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a HG 400/2014, s-a modificat potrivit prevederilor Ordinului MS/CNAS nr.1032/564/2015 precum şi a Ordinului CNAS nr.588/2015, astfel încât va avea următorul conţinut:
        „13. Prevederile privind acordarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale prin utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, sunt aplicabile de la data prevăzută la art. 2 alin (2) din HG nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX "Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările și completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care asiguraţii execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi cel care se află în executarea măsurilor prevăzute de art.109 şi 110 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”
         Totodată, cu acelaşi act normativ s-a introdus pct.14, cu următorul conţinut:
         „14. Pentru persoanele cu tulburări psihice prevăzute de Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002, republicată, care au desemnat reprezentant legal de către autorităţile competente potrivit legislaţiei în vigoare, acordarea de către furnizori a serviciilor medicale se face prin utilizarea cardului naţional al reprezentantului legal. Reprezentantului legal al persoanei cu tulburări psihice, care însoţeşte persoana cu tulburări psihice la furnizorii de servicii medicale, prezintă obligatoriu documentul prin care a fost desemnat reprezentant legal, în vederea înregistrării de către furnizori a acestui document în evidenţele proprii.”
 
         Precizăm că modificarea este în vigoare de la data de 1 septembrie 2015, dată de la care încetează valabilitatea prevederilor anterioare privind excepţia instituită pentru „situaţiile în care asiguraţii nu pot prezenta/utiliza cardul naţional de asigurări de sănătate”.  
  
            În contextul noilor dispoziţii legale cu aplicabilitate de la data de 1 septembrie 2015, având în vedere şi precizările pe care vi le-am comunicat în data de 31 august 2015, vă solicităm să daţi curs obligaţiilor ce vă revin privind utilizarea cardului naţional pentru acordarea de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.
         Vă reamintim că se impune solicitarea şi prezentarea cardului naţional doar de către persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi doar dacă fac parte din categoria de asiguraţi cărora li s-a emis cardul naţional (informaţie pe care o găsiţi accesând aplicaţia de pe site-ul CNAS la adresa: http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html).
Asiguraţii cărora până la această dată nu li s-a emis cardul naţional de sănătate  pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia, pe baza calităţii de asigurat, care se verifică de furnizor la sediul cabinetului medical, prin accesarea aplicaţiei de pe site-ul CNAS.
         De asemenea, serviciile medicale se pot acorda asiguraţilor care au refuzat din motive religioase sau de conştiinţă utilizarea cardului şi care prezintă adeverinţa înlocuitoare de card, cu valabilitate de 3 luni.
 
         Tot cu adeverinţă înlocuitoare de card se prezintă şi asiguraţii care au solicitat eliberarea cardului duplicat.