Începând cu 1 ianuarie 2022, ca urmare a majorării cu 10 % a valorii punctului de pensie, s-a majorat cu 10 % și plafonul pensiei care conferă pensionarului dreptul la compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor.

 

În aceste condiții, de la 1 ianuarie 2022, beneficiarii programului de compensare cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare DCI prevăzute în sublista B din HG nr. 720/2008, sunt pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, acest nivel al pensiei corespunzând cu majorarea de 10 % a plafonului inițial de 1.299 lei.

 

În practică, întrucât noile taloane de pensie aferente pensiei din luna ianuarie 2022 vor fi primite de pensionari doar în luna februarie 2022, pentru prescrierea medicației în luna ianuarie 2022 în cadrul programului de compensare cu 90 %, medicii de familie vor lua în considerare taloanele de pensie aferente lunii decembrie, verificând îndeplinirea cerinței ca pensia titularului să fie de maxim 1.299 lei, astfel cum era și pănă acum.