PE TOATĂ PERIOADA STĂRII DE URGENŢĂ, ADICĂ ÎNCEPÂND CU 16.03.2020 ŞI ATÂT TIMP CÂT VA FI STABILITĂ DURATA STĂRII DE URGENŢĂ, se aplică reguli noi, stabilite prin ART.17 din Decretul de urgenţă 195/2020, astfel:

a.    serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul FNUASS;

b.    serviciile medicale şi medicamentele se acordă şi se validează şi fără semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate şi fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;

c.    decontarea pentru unităţile sanitare cu paturi aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate a sumelor contractate şi decontate din bugetul FNUASS sau din bugetul Ministerului Sănătăţii, indiferent de numărul de cazuri realizate sau după caz la nivelul activităţii efectiv realizate, în condiţiile în care aceasta depăşeşte nivelul contractat;

d.    decontarea serviciilor medicale în unităţile sanitare din asistenţă medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinică la nivelul activităţii efectiv realizate, cu maximum 8 consultaţii/oră;

e.    decontarea pentru unităţile sanitare cu paturi aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate a sumelor contractate şi decontate din bugetul FNUASS sau din bugetul Ministerului Sănătăţii, indiferent de numărul de cazuri realizate sau după caz la nivelul activităţii efectiv realizate, în condiţiile în care aceasta depăşeşte nivelul contractat;