Având în vedere prevederile:

- H.G nr. 696/2021 pentru aprobarea Contractului Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pentru anii 2021-2022 cu completările şi modificările ulterioare

-Ordinului 1068/627/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Contractului-Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pentru anii 2021-2022 cu completările și modidficările ulterioare

          Până la data de 31.03.2022 Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate SATU MARE a încheiat acte adiţionale la contractele existente în anul 2022 pentru prelungirea pâna la sfârşitul anului a termenului de derulare a acestora. Documentele existente la nivelul CAS care sunt în termen de valabiltate nu vor mai fi transmise iar cele noi sau care au fost actualizate vor fi transmise electronic asumate fiecare prin  semnătura electronică a reprezentantului legal al furnizorului .

          În completarea celor de  mai sus Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate SATU MARE în conformitate cu art. 196, alin(3) din H.G nr. 696/2021  organizează în luna aprilie 2022 perioadă de contractare pentru furnizori noi la următoarele domenii de asistenţă medicală:

 

Astfel în perioada 08 - 15.04.2022 toţi furnizorii  care doresc să intre în relaţie contractuală începând cu 01.05.2022 cu CAS SATU MARE au obligația să transmită la CAS SATU MARE în format electronic  cererea si documentele necesare contractării.

 

Cererile depuse după data de 15.04.2022 nu vor fi luate în considerare.

     Informații suplimentare se pot obține accesând pagina de web a    Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate SATU MARE la adresa www.cassam.ro rubrica Informaţii pentru furnizori-Furnizori de servicii medicale-Informaţii şi anunţuri contractare.