Având în vedere :

 

            facem următoarele precizări :

 

            Până la data de 31.12.2022,  Casa de Asigurări de Sănătate încheie pentru lunile ianuarie -martie 2023 acte adiționale la contractele derulate de aceasta în anul 2022 cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, în vederea asigurării continuităţii acordării asistenţei medicale, cu îndeplinirea de către furnizori a tuturor condiţiilor privind relațiile contractuale dintre casa de asigurări de sănătate și aceștia         ( documente, condiții de eligibilitate, etc.).

            Condiţiile acordării asistenţei medicale în baza actelor adiţionale sunt cele prevăzute în actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiţionale.

            Facem precizarea că măsurile privind contractarea și decontarea serviciilor medicale spitalicești acordate în regim de spitalizarea continuă – prevăzute la art.1 și 2 din Anexa 51 la Ordinul ministrul sănătății și al președintelui CNAS nr.1068/627/2021, cu modificările și completările ulterioare, - sunt aplicabile până la data de 31 decembrie 2022. Începând cu data de 1 ianuarie 2023 se fac aplicabile noile reglementări prevăzute în Anexa 51 cu privire la contractarea serviciilor medicale spitalicești acordate în regim de spitalizare continua, respective la decontarea acestora (în coroborare cu reglementările din Anexa nr. 23 la ordinul MS/CNAS nr. 1068/627/2021, cu modificările și completările ulterioare)

 

Cu stimă şi consideraţie,

 

Director General,

Ec. Ionuț Mihai POPOVICI