Începând cu data de 16 martie 2020, ora 8,00 a fost reluată funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).

Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen de 3 zile lucrătoare de la prestarea serviciului. Serviciile medicale vor fi  semnate cu cardul, renunțându-se astfel la dispozițiile speciale utilizate pe perioada în care PIAS a fost indisponibilă online.

Pe perioada de nefuncționalitate a PIAS, pentru  transmiterea și validarea serviciilor acordate  sunt aplicabile prevederile art. 207 – 210 din HG nr. 140/2018 și ale art. 39 – 42 din HG nr. 155/2017. În acest sens, pentru întreaga perioadă în care funcționarea PIAS este întreruptă, președintele CNAS va emite un ordin care va cuprinde procedura de transmitere în platforma informatică a serviciilor acordate off-line şi procedura de validare a acestora.